bad-mirrorAm citit un articol dintr-un ziar cum că nu ştiu ce firmă de prin Germania angajează femei „normale” [adică nu anorexice] pe post de modele pentru prezentările de modă.
Eu înclin pălăria în faţa celor care promovează astfel de mentalităţi. Din cauza unor poponari cu „talent în modă” femeile cu forme sunt privite ca nişte grase banale, femeile scunde ca nişte pitici şi tot aşa.
„Potrivit datelor DDP, în jur de 600.000 de persoane, cu vârste între 15 şi 35 de ani din Germania suferă de anorexie sau bulimie.” Acest a este unul dintre pasajele articolului. Şi nu vreau să ştiu cum să treaba şi în restul lumii. Promovarea mărimilor XS sau 0 duce la o instabilitate psihică în rândul celorlalte persoane. Nu ne mai acceptăm pentru că vedem numai aşchilopate, pentru că ni se impune de societate să nu avem sâni sau fund rotund.
Mi-e scârbă de oamenii care spun că ei mereu ar prefera un model şi umblă cu o fată deloc potrivită pentru acest „job”…mi-e scârbă de ipocrizia lor pentru că o sărută pe fată gândindu-se la o anorexică.
De ce suntem atât de înapoiaţi mintal încât suntem incapabili să ne placem pentru formele pe care le avem?
În trecut am fost la un pas de a ajunge la anorexie. Mă înfometam cu zilele de ruşine că aveam sâni şi fund rotund…şi asta numai din cauza unor băieţei impotenţi care râdeau de mine. Au fost suficiente câteva glume de prost gust ca să mă facă să îmi bag degetele pe gât după fiecare masă.
Cu greu am scăpat de această idee..şi din păcate şi acum mai am unele momente în care îmi vine să fac aceleaşi prostii din copilărie. Cele mai cumplite momente pentru o femeie cu forme sunt atunci când trebuie să îşi cumpere haine sau lenjerie intimă. Eu sunt nevoită de cele mai multe ori să fac comandă specială la sutien/ bustieră. Pentru că „mărimea mea nu este cerută”. Am văzut pantaloni care nu îmi intrau pe picior de mici ce erau sau tricouri în care nu îmi intra decât capul- şi erau cea mai mare mărime.
Peste tot ni se prezintă femei slabe, înalte, fără sâni, fund sau creier.
Nu am găsit nicio femeie cu forme care să fie mulţumită de acest lucru. Întotdeauna îşi găsesc un defect. Nu se acceptă tocmai pentru că văd la televizor cum x-uleasca, aia aşchilopată are mai mult succes decât ea…şi dă vina pe forme.
De mai bine de 4 ani eu nu mi-am mai cumpărat o revistă de femei. Mi se par nişte torturi cu imagini. Dacă vă uitaţi cu atenţie o să vedeţi 100 de articole de cum să slăbeşti, de cum să fii perfectă. DE CE? E chiar aşa de dificil să te bucuri de un lucru diferit?
Eu recunosc că sunt foarte timidă în privinţa expunerii formelor, dar asta nu înseamnă că nu mă bucur că am suficiente resurse cât să mă facă să mă simt mai bine. Mă bucur că nu sunt nevoită să recurg la operaţii să mă „corectez”. Şi cred că prima mulţumire cu privire la acest lucru a apărut în momentul în care nu am mai deschid nicio revistă de femei. Nu citesc Cosmopolitan, Tabu, Bolero şi alte născătoare de piţipoance anorexice. Prefer să citesc Maxim, FHM …reviste care să mă distreze şi nu care să îmi amintească de micile defecte.
Voi, aşa ca fapt divers, ce părere aveţi de iniţiativa celor din Germania? Merită aplaudaţi şi lăudaţi sau nu?