You are currently browsing the category archive for the ‘mistere’ category.

Cum ieri nu am avut nimic important de făcut m-am gândit să revizionez desenele animate care mi-au plăcut cel mai mult. Timp de aproape 6 ore m-am uitat la desenele Disney care m-au atras cel mai mult. Păcat că puştii din ziua de azi nu mai ştiu ce înseamnă educaţie prin frumos. Acum se practică desene cu roboţei, cu maşinuţe, războaie şi tot felul de drăcovenii care nu mă atrag câtuşi de puţin.
Şi când te gândeşti cât de nerăbdători eram noi ăştia generaţia 1980-1990 să apară desenele animate de la Disney şi nunumai. Acum tehnologia i-a îndepărtat pe copii de cărţile cu poveşti, de desenele din care să înveţe ceva, de lumea reală. Aste este! Probabil că noi aştia mai „bătrâni” încă nu ne-am obişnuit cu ideea cum că tehnologia avansează, iar lumea poveştilor se află acum în urma internetului.

Anunțuri

Acum un an şi jumătate am primit o floare. Şi floarea mea a crescut şi s-a făcut mare, dar a apărut şi o problemă. A crescut atât de mult încât frunzele au început să se rupă şi nu ştiu ce să le fac. Să îi iau oare o scăriţă din aia pentru flori ca să o ajute?
Chiar nu mă pricep la grădinărit şi aş avea nevoie de ajutor.

Mare ţi-e grădina doamne! Mai ales în rândul şoferilor. Acum vreo două zile am avut parte de o experienţă de nedescris: şoferul ratb-ul citea presa în timp ce conducea. Nu contează că avea vreo 50 de oameni pe conştiinţă. Foarte frumos.

Cu toţii ştim că pe data de 18 iunie în Bucureşti a fost concert: Aerosmith. Nu am mers la concert deoarece nu mă declar o fană înfocată a lor. În ziarele online găseai toate informaţiile despre concert. La un moment dat citesc:

21.31 Steven Tyler a avut un acces de tuse pe scenă. Şi-a revenit după ce a râgâit. Şi râgâiala i-a fost aplaudată!

Să îmi pice faţa. Asemenea respect merităm? Sau suntem atât de bătuţi în cap încât să acceptăm orice nesimţire? Dacă aş fi fost la concert şi aş fi asistat la o asemenea scenă făceam stânga împrejur şi plecam. Nu am nevoie de nesimţirea cuiva care se crede mare vedetă. Au talent şi experienţă şi tocmai din aceste cauze ar fi trebuit să aibă măcar un minim de respect faţă de cei care au plătit milioane ca să îi vadă. M-au dezamăgitr complet prin atitudinea solistului. Faptul că eşti vedetă nu înseamnă că trebuie să te porţi cu fanii tăi de parcă ar fi fost ultimii oameni de pe planetă.
Ruşine să îţi fie domnule Steve Taylor pentru nesimţirea de care ai dat dovadă în faţa unor oameni care te respectau.

Ne învârtim într-o lume în care non valorile sunt promovate mai bine decât orice altceva. În loc să promovăm cărţi, evenimente culturale, piese de teatru sau filme ne lăsăm hipnotizaţi de pipiţe cu aere de mari doamne, de bombe sexy, de blonde siliconate, de scandaluri din cluburile de fiţe din Bucureşti sau de beţiile oamenilor care au conturi cu multe zerouri.
Am ajuns să mă plictisesc să deschid zi de zi televizorul şi să văd aceleaşi persoane fără ceva semnificativ de spus fiind cap de afiş. Mă enervez când văd cum valorile adevărate ajung într-un articol pe ultima pagină ascuns într-un colţ. De ce ne limităm numai la asta? Este atât de greu să cerem cultură? Să cerem respect?
Tind să cred că aşa este. Din simplă comoditate ne limităm nivelul de aşteptări pentru că altfel nu am mai fi „cul”. Dacă ar fi să ne luăm după devoratorii de ştiri mondene nu este deloc la modă să îşi iei în fiecare luni cartea de buzunar de la Jurnalul, nu este deloc la modă să mergi măcar o dată pe lună la o expoziţie de artă sau la o piesă de teatru sau la un film.
Ce viaţi lipsite de bucurii am ajuns să avem…

Azi în ratb era o bunică cu nepoţica. Nepoţica avea vreo 3 ani şi…purta pampers. Acum să îmi fie cu iertare, dar nu cred că este firesc. Adică la vârsta asta deja trebuia să ştie că nu mai are nevoie de pampers, daaaaar…se pare că ştiu greşit.
De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, invenţia lor a fost una binevenită prin rândul părinţilor mai comozi. Pe vremea mea spălau ai mei scutece de le ieşeau ochii ca la melc, dar acum…şi-a făcut copilu strângem scutecu, îl aruncăm şi punem altul. Şi uite aşa ajung copilaşii să facă în scutec până la 3 ani.
Este firesc? Nu!

Când eram mai puştoaică am auzit un băiet din ăsta de se credea mare don juan că dacă nu arăţi precum Angelina Jolie nu ai ce căuta [scuze cacofonia] la plajă. O afirmaţie deranjantă după părerea mea şi nu numai. Deh! L-am lăsat în legea lui şi mi-am văzut de viaţă. Culmea ironiei a fost să mergem la plajă gaşcă şi culmea el să fie primul cu frustrări. Că nu are muşchi, că nu putea juca x şi 0 pe pătrăţelele de pe abdomen şi multe alte lucruri. În schimb fetele care nu arătau precum Angelina Jolie, printre care se numără şi subsemnata, ne-am distrat în ultimul hal. Râdeam şi mai mult am reuşit să atragem privirile unor băieţi.
Cred că până la urmă nu contează cum arăţi, ci contează cum te simţi îm pielea ta, câtă încredere ai în tine şi mai ales cât de bine ştii să laşi la o parte răutăţile unor oameni neputincioşi.
Până la urmă ambalajul ajunge să se deterioreze, dar imaginea ta în faţa prietenilor ţine de ce acoperă ambalajul. Sunt sigură că nu există om care să nu aibă în grupul său un prieten mai altfel decât ceilalţi şi care să fie apreciat pentru glumele pe care le spune, pentru amuzamentul de care dă dovadă, de prietenia pe care o are cu fiecare din voi.
Este uşor să catalogăm un om numai pentru aspectul său fizic…şi mai ales dacă nu face parte din grupul nostru de prieteni. Fix ca la animale: ce nu face parte din haită este mâncat de viu. Nu contează cine este şi ce vrea.

Din fire nu sunt o fană a parfumurilor. Prefer deodorantul şi atât. Poate numai când mi se pune pata folosesc un parfum. Mi se pare mult prea feminin pentru ţinutele mele sport. Eh! Şi eu ca omul. În schimb sunt înnebunită după parfumurile bărbăteşti sau apă de toaletă [nu ştiu care este diferenţa]. De obicei lucrurile bărbăteşti sunt mai de calitate decât cele femeieşti: de la parfumuri şi până la haine [numai eu ştiu câte haine de bărbaţi am văzut pecare mi le doream].
Revenind la subiect! Regret că nu se găsesc şi la femei parfumuri cu o asemenea prospeţime ca la ei. La noi predomină parfumurile dulci…ca nişte mici tortuleţe cu glazură roz. BLEAC!
Sper ca într-un viitor cât mai apropiat să văd şi eu calitate în rândul rândul parfumurilor de femei.

Azi am ajuns frumos acasă şi m-am pus la tivi. Ciuciu tivi! Încerc netul şi telefonul. Netul mergea–ferice pe mine, telefonul nu. Sun la relaţii cu clienţii şi dau peste o incompetentă care la prima întrebare pe un ton mai răstit s-a pierdut. Am luat-o la întrebări de nu mai ştia nici cum o cheamă. Nervoasă am închis telefonul şi m-am dus să caut facturile ca să iasă cu scandal. Am resunat şi am dat peste unu care se credea mare vedetă. Am început să îl iau şi pe ăsta la întrebări de ajunsese omu să nu mai ştie nici cum îl cheamă. Într-un final îmi spune că serviciile au fost reziliate unilateral.
Eeeehhh dragii mei atunci am luat foc. Am început să mă iau de ăla că: de ce nu anunţă clienţii când au restanţe, deşi culmea este că suntem cu plata la zi, că de ce după 3 luni de zile nu s-au făcut înregistrările plăţilor, că de ce, din vina lor, titularul de contract trebuie să facă drumuri pe la ei.
Cireşica de pe tort a fost când am spus că merg la opc şi le fac reclamaţie că au încălcat enşpe mii de legi la care tipu îmi spune: „faceţi că nu mă deranjează.”
Să turbez la telefon de nervi. Cred că dacă eram lângă el îl luam la bătaie. Că deh sunt moldoveancă şi mă aprind repede.
Cum o să se rezolve? Nu ştiu. Aştept să vină Mihai diseară să se ia şi el de ei. Oricum serviciul lor este de toată ruşinea. Stai cu secolele să afli o informaţie şi la multe întrebări spuneau: NU ŞTIU.
Acum stau frumos şi încerc să mă calmez pentru că tensiunea mea a atins cote dramatice şi tare îmi este că fac vreo criză de stomac de nervi.
De ce nu m-a făcut mama ardeleancă să nu mai fiu atât de impulsivă?

Acum ceva vreme am promis cuiva că nu o să îmi mai tai din lungimea părului şi că nu o să mă mai vopsesc ca să vadă cum îmi stă cu părul lung şi culoare naturală.
Zis şi făcut! Buba este alta: că pe lângă faptul că a devenit o tortură să am grijă de el [îmi ia o oră să îmi fac cârlionţii] a început să îmi cadă şi mult păr. În principiu mă gândesc că este de la stres, de la oboseală, de la şampon. Nu ştiu. Nu mă pricep. De obicei când aveam probleme cu căderea părului băgam foarfeca în el şi câteva luni îmi făceam ţepi… d’ale vieţii nebunii.
Acum stau şi mă gândesc cam ce ar trebui să fac ca să îl scutesc de zecile de fire pierdute. Şi nu! Nu mă tund scurt. Mai am de aşteptat până în decembrie 2011.
Deci? Sugestii?
V-am spus că este un post cu probleme existenţiale :))

Am intrat pe blogul acesta după ce am clickuit mai multe linkuri. Recunosc că este singurul blog cu fotografii care m-a făcut să regret că nu am darul fotografiei în sânge. Din păcate plimbatul cu aparatul foto de gât a ajuns să fie ceva comun şi plictisitor. Peste tot văd oameni cu aparate foto suspendate de gât şi lucrul ăsta mă face să îmi pierd cheful de fiecare dată când văd un blog cu poze. Apar aceleaşi idei, aceleaşi concepte, aceleaşi iluzii surprinse într-o secundă…sau chiar mai puţin.
Sunt adepta artei şi a lucrurilor create cu gust, dar din păcate secolul XXI aduce de la sine pe lângă tehnologie şi o comoditate în imaginaţia celor din spatele aparatului foto.

Azi un tip a considerat de cuviinta ca baia nu mai reprezinta un stimul pentru… potenta sa asa ca a incercat in ratb, in plina zi. Frumos,nu?

Zilele trecute am văzut la tivi o reclamă care m-a băgat în sperieţi: mi-a amintit de o scenă din Kill Bill când se caftesc două tipe în bucătărie. Reclama este la un suc de portocale. Mama cheamă copilul să mănânce o portocală, copilul refuză şi ea se pune pe făcut nişte scheme de kong fu panda şi face sucul natural. Sinceră să fiu pe mine reclama asta mă cam bagă în sperieţi. Nu ştiu de ce, dar pur şi simplu mă îngrozeşte. Poate că datorită piticilor mei la cap am şi părerea asta…sau nu sunt singura?

Găsisem în „Amantul doamnei Chatterley” o întrebare care mi-a dat de gândit: ai vrea să fii nemuritor?
Sinceră să fiu nu ştiu cât de mult mi-aş dori să fiu nemuritoare, să văd cum puţin câte puţin dispar toţi oamenii importanţi din viaţa mea. De la familie şi până la prieteni. Aş putea să îmi fac alţi prieteni, alţi iubiţi, să am mereu o altă familie, dar…ce rost ar avea să trăieşti la nesfârşit aceleaşi lucruri, aceleaşi sentimente.
Joaca asta cu viaţa nu este pentru mine, deşi recunosc că aş fi tare curioasă să văd cum arată anul 2100 sau 2200 sau…3000.
Voi ce părere aveţi?

S-a găsit un individ să comenteze pe blogul meu înjurându-mă şi făcându-mă cu ou şi cu oţet. Deja m-am obişnuit cu diverşi frustraţi care nu au ce face acasă şi se pun pe înjurat pe bloguri. Sunt la ordinea zilei astfel de răutăţi, dar acum vine întrebarea mea: de ce mă citeşti dacă nu îţi place de „moaca mea”, de ceea ce scriu, de ideile mele, de mentalitatea mea, etc.
Chiar consideraţi oameni buni că îmi pasă? De ce mi-ar păsa? De ce m-aş coborî la nivelul unui nesimţit care crede că dacă mă face „vacă proastă” sau „ţigancă” o să mă facă să îmi închid blogul sau că o să mă pun pe plâns?
Dragii mei mă doare fix la moţul de la bască de părerile voastre infantile şi lipsite de orice justificare. Dragul meu să ştii că nu sunt „rrom”. Faptul că am un ten mai închis [culmea este că mulţi mi-au spus că-s albă ca brânza] se datorează faptului că soarele îşi pune amprenta în fiecare vară asupra mea. În fine!
Vă explic pentru ultima oară: nu vă place? Nu intraţi. Nu am pus niciodată cuţitul la gât cuiva ca să mă citească. Dacă m-ar citi o singură persoană pentru mine ar fi suficient. Nu am nevoie de lepre care să îmi consume energia şi timpul aiurea.
Cu mult respect, Cire!

Când eram puştoiacă mă uitam cu daddy la meciurile de fotbal ale României. Aveam ce vedea şi îmi plăcea să văd cum în poarta rivalilor mai intră o minge de-a noastră. Din păcate nu acelaşi lucru pot spune şi despre fotbalul românesc de acum. Sunt şi fotbalişti buni, nu zic nu, dar ăia fie nu sunt băgaţi în seamă, fie sunt plecaţi. Şi nu mă refer la Chivu care este rănit 24 din 24 sau la Mutu care se distrează cu cocaina şi alte celea. Acum fotbaliştii noştri nu mai au simţul responsabilităţii, nu mai sunt educaţi, nu mai sunt preocupaţi să joace. Au alte preocupări precum: cluburile, Dorobanţi, pipiţele, maşinile scumpe sau banii. Ultima oară când m-am mai uitat la un meci al românilor a fost acum ceva ani când Nicoliţă a uitat care este poarta sa de vreo 2 ori…suficient cât să pierdem.
Pe lângă jucătorii de toată jena mai sunt şi galeriile care te fac să blestemi că te-ai născut român. Toţi inepţii, redarzii şi nesimţiţii ajung să fie în galerii purtându-se ca şi când s-ar afla în propria cocină. Am văzut inclusiv puştani de 8 ani împreună cu părinţii care înjurau ca la uşa cortului. Am jurat că în viaţa mea nu o să mai merg la un meci de fotbal până nu o să se înveţe bunele maniere pe stadion şi în afara sa.
Cercam multe,nu?

„Niciodată, parcă, nu dorise mai mult o femeie. Iar ea, înălţată în braţele lui, îi zări scâteierea ochilor dilataţi. Îi strângea cu furie trupul la pieptul lui. Şi ea îşi spunea „Da! Am să-i cedez! Da! Am să-i cedez! ” ”

O carte care te învaţă ce înseamnă iubirea, pasiunea, egoismul, sacrificiul. Nu regret câtuşi de puţin că mi-am dat ultimii bani din buzunar ca să mi-o cumpăr

Cum veneam eu azi frumos de la muncă în scara blogului era o mumie [a.k.a un moş] care stătea pe scară şi…atât. Mi-am văzut de viaţă şi m-am îndreptat spre lift. Desigur că nu l-am salutat şi asta pentru că eu am „prostul obicei” de a nu-mi saluta vecinii- pur şi simplu nu îmi pasă de ei.
Stăteam eu cuminte şi aşteptam cu degetul pe buton să vină liftul şi fără să vreau dau să mă uit în zona unde era moşul. Desigur că el mă spiona după colţul scării fără probleme. Să vă zic că m-a bufnit un râs isteric? Mi-a stat pe limbă să nu îl întreb dacă a văzut sau nu ceva interesant. Şi uite aşa o să ajung eu subiect de bârfă pentru moşii şi babele din scară.

Mă uitam acum ceva zile pe un site cu nişte poze cu diferite dudui siliconate, operate, rujate, aranjate. Sentimentul de superficialitate m-a cuprins în secunda doi. Am zis de multe ori că sunt împotriva retuşărilor chirurgicale şi o să rămân la părerea mea multă vreme de acum încolo. Totuşi, am observat cât de „păpuşi Barbie” par unele dudui şi lucrul acesta mă îngrozeşte. Unde este naturaleţea? Unde este frumuseţea de la mama natură?
De când mă ştiu am fost adepta stilului natural. Aş fi ipocrită să spun că nu m-am machiat niciodată sau că nu am vrut să fac unele retuşuri corpului, dar niciodată nu am acceptat posibilitatea să ajung sub bisturiu. Nimic nu mi se pare mai frumos decâ o femeie naturală, o femeie care ştie să fie frumoasă prin gesturi, printr-un machiaj discret sau chiar printr-o ţinută simplă. Din păcate superficialitatea secolului XXI a pus stăpânire pe majoritatea femeilor: trăim după imaginile văzute din reviste. Zeci de reviste pentru femei care te „învaţă” cum să fii mai frumoasă folosind tone de machiaj [sinceră să fiu mai bine din jumătatea produselor pentru femei nu le văd rostul].
Din fericire pentru mine a mea muter m-a învăţat că o femeie este mai feminină şi mai frumoasă nu datorită sutelor de produse, ci datorită atitudinii. Câţi dintre voi, dragii mei bărbaţi, nu aţi întors capul după o femeie sigură pe ea?
Ştiu că o să fiu criticată pentru că am curajul să zic cu voce tare aceste lucruri, dar poate aşa, din vorbă în vorbă, o să se ajungă la evitarea superficialităţii acute.

Ascultam la un moment dat o discuţie între un el şi o ea. El spunea că dacă o să aibă un copil corpul ei o să se schimbe.
Ea: da?
El: da. Pentru că aşa se întâmplă de fiecare dată când porţi în pântece un bebe.
Ea se uita cu nişte ochi maaaaaaaari la el şi îl asculta atentă la ce îi spune. Şi la un moment dat îi spune: nu te cred. Eu am mai văzut femei care au născut şi nu s-au schimbat aşa de mult. El a mai încercat să îi explice cum stă treaba cu sarcina, dar degeaba.
Acum am uitat să menţionez: amândoi erau trecuţi de 20 şi ceva de ani. Tind să cred că tipa respectivă era doar naivă, nu şi proastă.
Este absolut normal ca organismul şi corpul unei femei să se modifice în timpul unei sarcini, dar să spunem că a chiulit la orele de anatomie. Oricum ideea unei astfel de naivităţi nu mă încântă. Faptul că încă mai există femei care cred că barza le aduce un bebe şi că ele nu contribuie cu nimic…nu este un lucru prea grozav pentru specia umană…chiar deloc aş putea menţiona.

Septembrie 2017
L M M M V S D
« Iul    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

Powered by BannerFans.com
Blogul lui Crin

Photobucket
Sibienii.ro -Stirile care dau aroma cafelei tale
Spune NU drogurilor!
banner nou