You are currently browsing the category archive for the ‘medici’ category.

În ţară a venit căldura. Şi nu orice fel de căldură, ci una din aia afurisită. Care să te facă să faci câte 20 de duşuri pe minut şi să stai sub aerul condiţionat în speranţa că o să te răcoreşti puţin.
Eu sunt fana verilor, dar vara aceasta este muuuuuuuult prea călduroasă pentru mine şi mai ales pentru inima mea. Fiind anemică temperaturile extrem de ridicate mă fac să am o stare de nervozitate continuă, iar crizele de inimă devin din ce în ce mai dese. Desigur că pe lângă căldura din ratburile noastre mai am parte şi de mirosuri de inegalat…reţeta perfectă pentru a mi se face rău. Dovada? Vineri mi s-a făcut rău în drum spre casă pentru că era mult prea cald în maşină şi inima mea nu a mai rezistat.
Deci? Când vine iarna? Să mă plâng că e prea frig şi vreau să vină vara?

Anunțuri

De câteva zile mă tot doareîn gât. De fapt nu este o durere din aia continuă, ci numai atunci când îşi aminteşte, dar şi când îşi aminteşte.
Am pus sare aşa cum mi-a fost recomandat, am băut ceai, am luat pastile, dar…degeaba. Am momente în care mă doare atât de tare încât nu mai pot închiţi.
Acum stau şi mă gândesc ce ar trebui să mai fac, iar mersul la medic nu este sub nicio formă o variantă acceptată. Aşa că fac ce ştiu eu mai bine: pun întrebări.
Ştie cineva vreun leac băbesc de scăpare a durerii din gât?

Am văzut la tivi zilele trecute faza cu puştoaica aia care la 15 ani a murit din cauza presupusului chiuretaj pe care vroia medicul să i-l pună. De fapt tipa era însărcinată în luna a5a şi tăticul ei nu vroia ca vecinii să îi vorbească fata de rău. Numai bine că a reuşit să o bage în mormânt. Da! Eu dau vina în mare parte pe tatăl fetiţei care acum o face pe victima. Dacă puştoaica a fost inconştientă- la fel ca şi puştiulică ăla de a lăsat-o baltă- înseamnă că problema asta trebuia să suporte consecinţele. Acum există multe alte metode prin care poţi „scăpa de un copil” fără să ajungi între 4 scânduri. Există adopţia, există posibilitatea ca părinţii ei să îl crească [ca o notă personală: ai mei ar fi vrut să fac un copil şi să mi-l crească ei, dar i-am refuzat spunându-le mai în glumă mai în serios că încă mai sunt copil şi că mă pot dădăci pe mine] şi multe alte soluţii. Dar să îţi iei ploada de mână ca să o duci la avort mi se pare de-a dreptul jenant. Acum tatăl îşi plânge odrasla, deşi din punctul meu de vedere numai părinte nu se poate numi.
În fine! Poate că eu nu înţeleg atitudinea părintelui, dar un chiuretaj la 15 ani ar distruge copila aia. Vă zic din proprie experinţă- cunosc femei care au avut chiuretaj şi acum se roagă şi fac înseminări artificiale numai ca să facă un copil, dar şansele sunt slabe.
Deci chiar trebuie să decidă mereu părinţii pentru copii? Dacă greşesc? Nu odraslele lor plătesc greşelele părinţilor?:-?

Acum câteva zile purtam o discuţie cu Raluca despre donatorii de organe. Se pare că în America este ilegal şi imoral să îţi vinzi organele. Adică: eu dacă vreau să îmi vând un rinichi unui bolnav nu pot pentru că este ilegal şi imoral [cred că şi aici e la fel]. Şi acum vine întrebarea mea: de ce? Atâta vreme cât este corpul meu şi nu al altcuiva nu văd de ce nu aş avea voie să îmi vând un organ unei persoane bolnave dispuse să îl cumpere. De ce imoral? Că există o listă care oricum nu se respectă? Oamenii ajung să fie disperaţi când vine vorba să mai prindă încă 2 ani din viaţă aşa că sunt dispuşi să plătească oricât le ceri.
E ca şi când legea mi-ar interzice să mă tatuez: este ilegal şi imoral,nu?
Mă săcăie peste măsură faptul că nişte mari „politicieni” îşi dau cu părerea în ceea ce priveşte trupul meu. Dacă eu vreau să îmi vând un rinichi cu o sumă imensă de bani care este problema lor? Este trupul meu, este rinichiul meu….deeeeeeeci? Unde este problema?
Totuşi, nu sunt de acord cu donarea ovulelor. De ce? Pentru că aici intervine o a treia persoană care nenăscută poate nu ar avea un cuvânt de spus. Sunt sigură că nimeni nu ar fi încântat să afle că vine dintr-un ovul cumpărat. Sincer!
Bun! Acum că am clarificat problema asta vine întrebarea mea: de ce este imoral şi ilegal să îţi vinzi propriile organe?

Mă uitam la o emisiune cu şi despre obezitate. Ideea stă în felul următor: nişte oameni disperaţi recurg la o operaţie prin care li se scoate o parte din stomac. Adică se micşorează stomacul. MULT! Nu ştiu cum ar trebui să văd problema asta, dar este puţin cam ciudată situaţia.
Pentru mine oamenii care recurg la astfel de metode mi se par atât de comozi încât refuză să încerce să lupte. Mulţi se aşteaptă la rezultate după 2 săptămâni şi când văd că în loc de 10 kilograme au slăbit numai 1 kilogram devin frustraţi.
Înainte de a continua ţin să fac o precizare: aici vorbesc strict de oamenii care bagă în ei ca sparţii…nu şi de cei care au probleme cu tiroida. Eu din păcate mă număr printre cei care au tiroidă şi orice mănânc pun pe mine…fără mişcare nimic nu ţine.
Bun! Revenim la subiect. Am întâlnit persoane perfect sănătoase care mâncau de rupeau la KFC sau Mec şi apoi se plângeau că nu îi mai încap blugii. Asta nu o pot înţelege.
Operaţia asta despre care vă vorbeam [nu ştiu care este denumirea ştiinţăfică] a dus la scăderea în greutate cu până la 45 de kilograme în 4 luni. Sincer nu mi se pare deloc sănătos. Nu ştiu de ce, dar consider că există un pericol în privinţa asta…mai ales în cazul inimii: slăbitul sau îngrăşatul brusc dăunează inimii.
Şi ce se întâmplă după ce se reface stomacul? Există şanse de îngrăşare,nu? Pentru că stomacul este flexibil şi se măreşte sau micşorează în funcţie de cantitatea de mâncare primită.
Nu ştiu dacă aş acceta vreodată să recurg la o asemenea metodă care sinceră să fiu mi se pare de-a dreptul disperată. Încerci un an de zile de să te ţii de un regim sănătos, de mişcare şi masaj şi nu cred că nu o să existe rezultate…nu?

Am tot citit despre Kelly Osbourne şi despre regimul ei prin care a slăbit 20 de kilograme. O admir pentru asta şi totuşi reuşeşte să-mi stârnească milă. Nu o văd deloc fericită. Nu mai văd zâmbetul din trecut…sau poate doar mi se pare. Cine ştie?!
Ideea stă în felul următor: am observat asta şi la mine. Am devenit mult mai tristă, mai puţin zâmbitoare, mai lipsită de energie decât în trecut. Simt mereu nevoia să dorm, să stau, să nu fac nimic. Nu ştiu cât este de normal, dar …nu este firesc.
Dacă în trecut mă simţeam ca o bunicuţă acum chiar sunt o bunicuţă. De când m-am ales cu buba la stomac încerc să am un regim cât mai sănătos, dar parcă organismul nu îşi ia energiile de care are nevoie. Sunt mereu obosită şi parcă cu greu mă pot mişca. Mă sperie ideea ca la 24 de ani să mă simt şi să trăiesc ca o persoană trecută de 70 şi de ani. Nu mi se pare firesc.
Am încercat cafea – deşi nu am voie şi stomacul a avut grijă să mă atenţioneze- am încercat să dorm, să beau ceaiul…nimic! Mereu sunt încercănată, mereu mă simt obosită fizic şi psihic.
Să dau vina pe locul de muncă? Nu am motive. Am un program lejer, nu sunt stresată şi totuşi de unde aceste efecte secundare.
Ba mai nou din orice motiv care ar putea să mă supere stomacul începe să îmi dea şuturi şi cum în ultima vreme am avut câteva supărări stomacul m-a certat. Mă enervează că sunt la mâna lui şi că nu face aşa cum îi dictez eu. Este ca un copil alintat şi simt o mare nevoie să îl educ aşa cum vreau eu.
OOOFFF!!! Sunt o babă care se plânge toată ziua.

Altă zi, altă bubă. La propriu. Acum mi-au apărur nişte cojiţe într-o zonă sensibilă. Ce răspuns am primit? Dată viitoare poartă cămaşa cu bustieră. :))
Am o cremă care dezinfectează şi un sfat de la nenea medic: fii mai atentă!

Acum ăştia cu sănătatea s-au gândit să bage o nouă regulă: farmacistul de familie. POFTIM?!
După cum explicau ăştia eu am înţeles că numai de la farmacia mea de familie pot cumpăra…şi nu mi se pare normal. Adică dacă mă apucă durerea de cap în Galaţi nu pot să iau un algocalmin dintr-o farmacie de acolo că nu e farmacia mea de familie?!
Nu ştiu de ce mă mai miră că oricum legile la noi parcă au luat-o razna. Şi aia cu medicul de familie mi se pare o mare tâmpenie. De ce spun asta? Pentru că doctoriţa mea de familie este cam incompetentă şi este normal să nu mă duc la ea. Nu sunt masochistă să mă mai duc la un medic care să fie incapabil să îmi dea un diagnostic.
Şi DA! Mi s-a întâmplat să merg la 4 medici şi toţi să îmi spună: nu ştim ce ai. Primul impuls de fiecare dată este să le răspund: faceţi medicina la ID? Dar cică nu e politicos să mă iau aiurea de ei…fie!
În concluzie! Să revenim la oile noastre! Farmacistul de familie este o altă invenţie stupidă a celor de la putere…cumva tot trebuie să îşi scoată banii,nu?
AAAHHH!!!Apropos: ştiţi că s-a scumpit gazul? :)) AH! Doamne ce faine e cu băse iar la putere :))

Aşa ca fapt divers: de ce suntem obligaţi să plătim sănătatea?
Eu una nu am mai mers la un spital de stat de nici nu mai ştiu când. Ultima dată când am fost mi s-a spus: nu avem de să îţi facem. Du-te în altă parte.
Şi normal că m-am enervat, am înjurat, i-am înjurat şi apoi am ajuns la concluzia că mai rău îmi fac. Aşa că m-am decis: merg numai la spitale particulare. Din simplă comoditate şi ştiu că ăia o să mă bage în seamă. Din fericire pentru mine aşa se şi întâmplă.
Acum eu încerc să găsesc un motiv suficient de bun care să mă determine să plătesc sănătatea pentru că sincră să fiu mi se pare că sunt doar nişte bani daţi de-aiurea.

Pentru că azi se face fix o săptămână de când am ajuns la urgenţe am zis că ar fi drăguţ să vedeţi şi ce amintire mi-a rămas de la această „minunată” experienţă:

Din păcate pentru mine am venele foarte subţiri. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să văd cum se ceartă asistentele care încearcă să mă paseze de la una la alta. Una mi-a şi spus că îi este frică să îmi ia sânge pentru că în loc de vene am nişte firişoare.
„Amintirea” de la urgenţe este de asemenea făcută de o asistentă care a venit la insistenţele medicului. Mi-a plăcut reacţia lui: mie îmi este frică să îţi fac injecţia. Stai să chem pe cineva.
Desigur că am urlat de durere mai ales că în zona aia nu se fac injecţii- sunt prea multe vene principale şi bla bla bla. Nu am înţeles eu prea clar. Şi cică nu trebuia să mişc mâna, dar când vezi ditamai acul în mână cam ai tendinţa să încerci să o mişti. Este bine că acum nu mă mai doare aşa de tare ca în trecut când abia o puteam mişca.
Cel mai amuzant e când le zic celor de la serviciu că de fapt m-a bătut prietenul :)) fac nişte ochi maaaaaaaaaari. Se uită ciudat la mine şi apoi le zic: e de la injecţie. Nu am nimerit bine vena când m-am drogat =)) Ce sadică sunt!
Acum aştept cu nerăbdare să îmi treacă pentru că deja simt că nu mai am răbdare. Cineva mi-a spus să dau cu cremă şi să masez o dată la 3 ore, dar cum eu o dată la 3 ore dorm….vă daţi şi voi seama de rezultat,nu?
P.s: mâine este luni? Dar de ce????:((

Băi oameni buni eu una m-am săturat de atâtea cazuri neajutorate. X cere ajutor, y la fel, z nici nu mai zic. A ajuns să fie de-a dreptul enevant si stresant. Toată ziua buna ziua anunţuri umanitare. Ba pe bloguri, ba la metrou, ba în ziare. Am ajuns să nu mai cred o iotă din anunţurile astea.
PRea multă vâlvă, prea mulţi disperaţi şi pe mine astefel de oameni nu mă impresionează cu nimic. Sunt unii care mai au puţin şi ajung să te pupe şi în fund numai să le dai nişte bani. Unde este orgoliul omului bolnav?
Hai să încep să cerşesc şi eu bani pentru nu ştiu ce. S-o găsi şi o boală pentru mine ca să mă ajute să strâng bani,nu?
Păi serios. M-am săturat de atâta cerşit în mediul online şi nu numai.

Ăsta este noul meu diagnostic. Traducere pentru cei care se uite câş la monitor: început de ulcer. Încă 2 crize precum cea de duminică şi ajung sub bisturiu. Ce înseamnă asta? Un regim alimentar nesimţit de strict. Şi ştiţi ce este culmea? Că îl respect dumnezeieşte.
Orium m-au surprins medicii de la urgenţe care s-au purtat super frumos cu mine. Chiar mă amuzam cu lumea: babele mureau pe acolo şi de mine se ocupau 2 medici ;)) Norocoasa de mine!
Sper să nu mai trec niciodată prin ce am trecut duminică. A fost pentru prima dată când am mers la spital pentru că nu mai suportam durerile. Şi eu suport durerile fără probleme, dar se pare că de data asta chiar nu am mai suportat.
De la ce am făcut? În principiu pentru că nu beau multe lichide, că nu am mesele regulate [acum sunt obligată să mănânc la 3 ore. Fără vrăjeală. Dacă nu mănânc începe să mă doare stomacul], nu mai am voie să ţin „regimuri miraculoase” [în mare parte de la ele mi se trage] şi desigur am un regim foarte sever.
P.s: am acum o poftă de junk food de nu ştiu ce este cu mine :))

De azi am început trainningul. Ce înseamnă asta? Înseamnă mult stres, oboseală, timp liber puţin.
Îmi cer de pe acum scuze prietenilor, cititorilor lui Nietzsche, tuturor celor care mă cunosc că nu voi mai fi aşa de disponibilă timp de o lună de zile. După aia o să mă laud şi cu salariu şi cu timp liber…şi probabil cu câteva lucrări pentru admiterea la master.
Deja m-am gândit la câteva mastere:
– resurse umane
şi
– criminalistică.
După principiul ce ai de gând să faci: o să le aleg pe amândouă. Masterul în resurse umane este recomandarea părinţilor şi criminalistica este visul meu din copilărie. Ai mei sunt cam împotriva acestui master din simplul motiv că aş intra în contact direct cu acele şi drogaţii [secţia este ceva de genul: campanie anti drog]. Asta este! Dacă o să îmi permit o să le plătesc pe amândouă şi o să le fac pe amândouă. Îmi doresc enorm de mult să fac ce îmi place, dar şi ceva util,nu?
Până una alta mă pun serios pe muncă. Am mare nevoie de ceea ce se numeşte monetar :))

Băi să îmi fie cu iertare, dar eu nu înţeleg o chestie: tu ca părinte ai accepta să faci din odrasla ta un cobai pentru medici?
Logica mea spune că nu, dar se pare că nu toţi „părinţii” sunt de acord cu mine. De când cu vrăjeala asta cu gripa porcină am auzit că 200 de copii cu acordul părinţilor au fost cobai pentru medici. Adică tu îţi duci plodul la ăia, fac experimente pe el şi îţi dau nişte bani.
Am rămas perplexă. Cum să accepţi fratele meu aşa ceva? Eşti chiar atât de disperat după bani încât ai accepta să îţi supui copilul la nişte riscuri inutile?
Asta depăşeşte capacităţile mele de înţelegere.
Nu ştiu dacă se pot numi părinţi oamenii care nu le doresc tot binele din lume copiiilor lor.
Sunt curioasă de un lucru: de ce nimeni de la protecţia copilului nu ia nişte măsuri în această privinţă? Este normal ceea ce se întâmplă? Că dacă este pe aşa…groaznic.

Bucuria de a mă juca prin zăpada cam mare din unele zone m-a costat. Am răcit. Am un nas înfundat, o migrenă şi câţiva de HAPCIU/ secundă. Ce mă aşteaptă? Câteva zile de stat în pat cu mult ceai, lămâie, aspirină, citrice şi supe cât mai calde…aaahhh!!!să nu uit de şerveţelele nazale împrăştiate prin pat. Sper să scap cât mai repede de asta pentru că de nu…parcă îi aud pe ai mei cum ar trebui să mă duc să mă vaccinez de gripă porcină că de nu…

L.e: După o supă fierbinte şi un ceai de muşeţel mi-am revenit. Nasul s-a desfundat, nu mă mai doare capul şi nu mai strănut…hahahahaaa!!!Nu scăpaţi de mine prea curând.
P.s: eu tot nu mă vaccinez

Şi eu care mă bucuram că am scăpat de durerile de stomac am avut neplăcerea de a constata că treburile nu stau aşa. Se pare că stomăcelul meu scump şi drag nu mai suportă sub nicio formă carnea. Am încercat pui fiert şi grătar, dar rezultatul este acelaşi: eu cocoşată de durere. Concluzia?
Vegetariană.
Spre fericirea mea acest lucru nu este atât de grav pe cât credeam, sper numai să nu probleme mai mari după aia. Oare pot încerca soia?

Nici bine nu am împlinit vârsta de 24 de ani că deja au apărut problemele:
1. ieri m-am supărat atât de tare pe cineva pentru o fază [mai mult decât stupidă zic eu] încât mi-a crescut brusc glicemia. Rezultatul? Am picat din picioare. Orice supărare mai puternică îmi poate declanşa minunatul [a se citi cu ghilimele] diabet moştenit de la bunicul meu. Mi-am revenit după vreo oră, dar cu greu. Am stat cu sticla cu apă la cap şi m-am îmbătat cu vreun litru de apă.
2. ca să nu se simtă glicemia mea izolată s-a gândit şi spatele să îşi spună punctul de vedere. Am fost incapabilă să stau în picioare sau culcată pe spate. Fie stăteam pe scaun într-o poziţie al dracului de incomodă, dar care mă scăpa de durere sau în pat pe o parte încolăcită. Am mai avut dureri, dar după un masaj treceau. Acum am masat aproape o oră, dar degeaba. Este prima dată când mă doare în halul ăsta spatele… şi când zic în halul ăsta zic că am început să plâng de durere…la propriu. Singura teamă este să nu păţesc ca mama şi să mi se taseze nişte vertebre. Nu de alta, dar am ajuns ca ea: să nu mai pot căra, să am dureri dese şi să nu pot sta cu picioarele ridicate. Ştiu că se recomandă ca atunci când stai întins pe spate să ţii picioarele pe ceva mai înalt. Eeeehh! Eu nu rezist. Mă iau durerile.

Şi acum mă gândesc că am ajuns să fiu o babă veritabilă. Mai lipseşte proteza [bine că nu am nicio problemă cu dantura…încă] şi bastonul, dar cine ştie ce planuri are Moş Crăciun anul ăsta cu cadoul meu

Mai nou este pe piaţă un nou „trend” la capitolul boli: gripa porcină.
Mă amuză teribil oamenii care poartă acele măşti pe la metrou- oare ei nu conştientizează faptul că acele măşti nu protejează câtuşi de puţin? În fine!
Fiecare are piticii săi la cap şi nu e bine să te pui cu ei.
Totuşi situaţia cică a devenit critică în momentul în care au început să moară oamenii. Şi cine a fost primul? Un tip obez, cu probleme la inimă şi diabet…nooo ata ete. Buba este alta: că după el şi ceilalţi cam la acelaşi nivel se aflau: supraponderali, glicemie ridicată, colesterolul atingea cerul, inima are puncte de grăsime pe ea.
Să îmi fie cu iertare, dar…nu cred că au murit din cauza gripei, ci din cauza bolilor pe care le aveau deja. Nu înţeleg o chestie: de ce nimeni nu s-a gândit la faptul că oamenii ăia aveau deja nişte probleme şi că poate gripa doar a pus capac la toate? De ce trebuie să arătăm cu degetul către un singur vinovat?
Oameni buni: ăia care au murit erau cât vacile şi aveau deja probleme cu inima. Ştiţi că oamenii cu astfel de probleme trăiesc mult mai puţin decât cei care sunt în limite normale? BUN! Şi atunci? Cum apare câte o boală din asta nouă imediat să arată cu degetul cum că ar fi singurul motiv pentru care mor oamenii.
NU! Oamenii mor pentru că sunt incapabili să aibă grijă de ei, să treacă pe lângă fast food-uri fără să se uite in acea direcţie, să facă mişcare [p.s: am o febră musculară de abia pot merge :))], să mănânce fructe.
Aşa că înainte de a vă gândi că aveţi gripă porcină puneţi-vă pe treabă şi aveţi mai multă grijă de voi- eu sunt norocoasă…de mine are grijă cineva ;))

De când mă ştiu am considerat că sunt o persoană deschisă la minte sau cel puţin în privinţa unor anumite lucruri. Totuşi sunt unele lucruri care …mă depăşesc.
Am văzut de curând o emisiune despre subiectele tabu. Ce înseamnă aceste subiecte tabu: modificări ale organismului, tatuaje şi implantări de coarne, tăiatul limbii în două şi pictatul corneei, piercinguri şi corsetul.
Hai să le luăm pe rând:
1. modificări ale organismului.
Pe mine frica de operaţii sau mai bine spus frica de instrumente medicale m-a ţinut mereu departe de ideea de a-mi modifica în vreun fel organismul. Şi când aud de astfel de modificări mă gândesc la operaţii estetice. Sunt împotriva lor sau…poate că sunt câteva cazuri în care aş accepta: am văzut un caz cu o tipă care avea sănii exagerat de mari şi a decis să şi-i micşoreze în condiţiile în care medicii i-au explicat faptul că greutatea sânilor afectează coloana vertebrală. În acest caz da, aş accepta.
Vă rog să nu confundaţi operaţiile estetice de dragul unui moft cu cele care chiar sunt necesare- mutilări.
Pentru mine operaţiile estetice sunt doar un moft, o fiţă, o decizie a unui om care nu a „cântărit” bine situaţia.
2. tatuaje şi implantări de coarne.
Eu am un singur tatuaj şi din păcate/ fericire am renunţat la ideea de a mi le mai face şi pe celelalte. Consider că unul şi bun este mai mult decât suficient. Daaaaaaar când ajungi să îţi tatuezi tot corpul deja mi se pare o artă dusă la extrem. Într-adevăr un tatuaj nu te face mai deştept sau mai prost, dar te face să te diferenţiezi de ceilalţi şi asta înseamnă automat că eşti diferit. Nu ştiu cât este de corectă această mentalitate, dar tind să cred că şi eu o am: mereu o să privesc puţin mai…altfel un om tatuat din cap până în picioare. Să fie o greşeală…tot ce este posibil, dar îmi menţin opinia cum că totul are o limită.
După cum vă spuneam la emisiunea respectivă o parte din „subiecţi” aveau implantate nişte coarne. La alţii am văzut mutilată buza şi făcută ca la feline şi implantate mustăţi. Deja această schimbare mi se pare de-a dreptul hidoasă. Înţeleg că vrei să ieşi în evidenţă într-un mod cât mai original, dar…modalitatea este mult prea brutală şi înfiorătoare.
3. tăiatul limbii în două.
Cu mâna pe inimă recunosc că mi se pare cel mai scârbos lucru văzut vreodată. Şi involuntar mă face să mă gândesc la bau-bau-ul despre care îmi vorbea mama când eram mică.
Iar de ochii tatuaţi- adică să îţi vopseşti corneea…nici nu vreau să discut.
4. piercinguri.
Am 8 piercinguri. 7 în urechi şi cel din nas. Cele din urechi le am de mai bine de 8 ani, iar cel din nas a împlinit un an în această vară. Până acum cerceii din urechi au fost obervaţi de …foarte puţini oameni- mai ales că port părul lăsat pe spate şi rar prins. Cel din nas…na! Nu am cum să îmi deşurubez nasul şi să mi-l scot. Nu regret că mi l-am făcut şi nici nu am în planul de viitor să renunţ la el. Este ceva personal şi ceva la care ţin foarte mult- are o valoare sentimentală din cauza mai multor factori despre care nu vreau să vorbesc acum sau vreodată.
Acum că am închis subiectul cu câţi cercei am eu revenim la emisiune. Era o tipă care avea peste 100 şi ceva de piercinguri. Peste tot- inclusiv la cot. Şi tipa deja era trecută de prima, chiar şi de a doua tinereţe. WOW!!!!! Deja este prea mult pentru mine. Şi spun asta pentru că ştiu că la un moment dat o să renunţ la cerceii suplimentari. Dar totuşi: 100 şi ceva de cercei? Este un lucru pe care cu greu îl pot înţelege. Femeia aia cum doarme? Cum se spală? Cum se schimbă? Deja nu mai este practic, deja nu mai ai libertatea de mişcare ca în trecut…părerea mea.
5. corsetul.
Ultimul caz prezentat era al unei tipe de 71 de ani care purta corset de la 40 de ani. Avea 38 de cm în talie. Am rămas şocată şi dezgustată în acelaşi timp de formele tipei. Moda devine ceva dus la extrem, iar corsetul este o dovadă clară a acestui lucru. Nu pot pricepe-poate am eu piticii prea speciali la cap şi de asta nu înţeleg- cum poţi considera atrăgător un asemenea corp deformat. Pu şi simplu depăşeşte puterea mea de înţelegere.
Tipa spunea ceva de genul cum că „femeile trecute de 40 de ani încep să se îngraşe, iar eu nu am vrut asta”. BUN! Nu vrei să accepţi faptul că îmbătrâneşti, dar să alegi calea cea mai…”simplă” mi se pare doar o laşitate din partea ei.
În trecut foarte multe femei mureau din cauza corsetului, asta ca să nu mai spun de numărul ridicat de avorturi cauzate din acelaşi motiv. Merită? Merită să te mândreşti că ai în talie 38 şi ficatul e la stomac, stomacul…la inimă şi inima…ajutor că nu are loc.
Soţul ei spunea că i se pare atât de sexy nevasta lui de când poartă corset încât a început să o ajute să se îmbrace…
Şi o altă chestie pe care am observat-o: numai cu corsetul pe ea tipa arăta ODIOS! Nişte sâni ridicaţi până la gât- sâni de mamaie [deja mi-e rău], iar jos, la şolduri era o chestie rotundă plină cu carne. Gândiţi-vă la un 8. Aşa arăta tipa. Înfiorător! Scârbos şi deloc estetic.

BUUUNNN!!! Acum că v-am stricat pofta de mâncare să vă mai spun şi ceva…aşa ca de concluzie: pentru mine oamenii ăştia au nişte probleme la „pisic” [psihic]. Probleme mari. Să ajungi să te mutilezi pentru o plăcere mi se pare o mare problemă la bibilică. Niciun om sănătos la cap nu şi-ar face lucrurile pe care cei menţionaţi mai sus şi le-au făcut. Într-adevăr îmi vin în minte întrebările: ce înseamnă normal? Dar sănătos la cap? Dar consider, ca o egoistă ce sunt, că astfel de lucruri în ochii mei sunt creaţii ale unor minţi bolnave. Pe undeva pe acolo nişte legături ale neuronilor s-au defectat de tot.
Îmi pare rău dacă sunt considerată ca fiind o persoană cu o mentalitate învechită, dar consider că totul are o limită şi că oamenii ăia au încălcat-o demult.

Mnooo desigur că nu am mai răcit demult şi era timpul să o fac. De data asta cred că am făcut-o cât să mă „revanşez” pentru perioada în care nu am avut nimic.
M-am trezit pe la vreo 12 buimacă. Tuşeam de nu ştiam ce este cu mine, nasul îmi curgea ca un robinet- asta pentru ca mai apoi să se înfunde total şi definitiv [apropos: e normal să îmi curgă sânge de la suflat prea mult nasul în batistă?] şi ciudat este că am început să şi strănut…în timp ce tuşesc?! Dubios!
Mai gravă decât toate este durerea de stomac care a pus stăpânire pe mine. M-a cocoşat la propriu durerea şi am fost nevoită să mănânc ceva. Îmi era frică să mai tuşesc sau să mai strănut tocmai pentru a nu da în alte dureri.
Sunt enervată de situaţie…pentru că oricât de mult m-aş fi chinuit nu aveam cum să o evit: la metrou foarte cald, ieşi afară foarte frig, la muncă foarte cald, afară foarte frig. Să o ţii aşa o săptămână şi o să vedeţi că o să ajungeţi ca mine…nu vă doresc.
Şi acum eu stau şi mă gândesc că peste câteva ore o să mă „trezesc” pentru a mă duce la scârbici…şi eu tot încerc să dorm…chiar şi pentru o oră?!

L.E: am reuşit să fac febră…nasul nu mi s-a desfundat deloc şi sunt nevoită să respir pe gură. Nu ştiu cum o să vorbesc azi…sper să li se facă milă şefilor de mine şi să mă lase să plec acasă. Mă simt ca naiba şi tot am dureri de stomac.
Mă pregătesc sufleteşte să primesc mustrările de riguoare de la o parte din persoanele care au mare grijă de mine.
Ce pot spera mai mult? Să nu am gripa porcină :)))))

Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Iul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhive

Powered by BannerFans.com
Blogul lui Crin

Photobucket
Sibienii.ro -Stirile care dau aroma cafelei tale
Spune NU drogurilor!
banner nou