You are currently browsing the category archive for the ‘ea’ category.

În perioada cât am stat la Galaţi am avut timp să mă gândesc la vrute şi la nevrute. 4 zile de lenevit, zile în care am râs, dar am fost şi mai puţin fericită.
Printre zilele mai puţin fericite a fost cea în care am mers la mormântul bunicii mele. Pe mormântul ei erau buchete cu flori, mărţişoare, lumânări. Mă aşteptam să fie gol pe acolo, dar se pare că nu era aşa. Nu am mai fost la mormântul ei de mai bine de jumătate de an. Nu ştiu de ce. Cred că de fiecare dată când văd poza cu ea îmi dau lacrimile şi mi-e greu să mă gândesc că nu mai este. Din păcate ipocriţii de la înmormântarea ei încă se mai dau în spectacol şi de asta şi evit toate „întâlnirile” familionului. Nu vreau să îi aud cum se dau mari şi tari că au fost şi ei de 2 ori la mormânt şi au făcut nu ştiu ce, nu ştiu cum, nu ştiu cât. Sunt sătulă să îi aud cum se plâng pe seama ei.

LA MULŢI ANI MARY!
ÎŢI MULŢUMESC CĂ ÎMI EŞTI PRIETENĂ DE DOI ANI DE ZILE, CĂ MEREU M-AI SUSŢINUT ŞI M-AI AJUTAT. ÎŢI MULŢUMESC CĂ MĂ IUBEŞTI AŞA CUM TE IUBESC ŞI EU.
ÎŢI MULŢUMESC CĂ MĂ ACCEPŢI CU BUNE ŞI CU RELE, CU GURA MARE ŞI RÂS DE NEOPRIT, ÎŢI MULŢUMESC CĂ MEREU ÎMI SPUI „TOTUL O SĂ FIE BINE!”. ÎŢI MULŢUMESC CĂ RÂZI ALĂTURI DE MINE ŞI PLÂNGI ALĂTURI DE MINE. ÎŢI MULŢUMESC CĂ TE ÎMBĂTAI ALĂTURI DE MINE [ŞI CĂ ACUM SUNTEM TREZE], ÎŢI MULŢUMESC CĂ RÂZI LA GLUMELE MELE, CĂ MEREU MĂ FACI SĂ MĂ SIMT IMPORTANTĂ.
ÎŢI MULŢUMESC CĂ EXIŞTI ŞI ÎŢI MULŢUMESC CĂ MĂ ÎNŢELEGI!
LA MULŢI ANI ŞI SĂ FII CÂT MAI FERICITĂ!!!!

Îmi este dor de ea. Mereu însemnez cu negru zilele de 16 şi de 18 în calendar.
Mereu se temea că o să o uităm şi a făcut astfel încât să nu se întâmple asta.
Era o zi friguroasă de iarnă. Stăteam în camera de cămin şi mă uitam la un film. Mă sunase fratele să îmi spună că vine în vizită pe la mine. Mă gândeam că poate vrea să îi urăm împreună „La mulţi ani!” mamei. Era ziua mamei noastre.
M-a lăsat liniştită să văd finalul filmului, fără să îmi dea nimic de înţeles.
Când m-am ridicat să pun un alt film. M-a prins de mână şi mi-a spus: „trebuie să vorbim!”
În momentul următor mi-am dat seama că ceva nu era în regulă.
„E vorba de mamaie”.
Sângele mi-a îngheţat în vene… ştiam că s-a întâmplat ceva rău…Mihai niciodată nu venea la mine la cămin.
„Acum câteva ore a…”
Am simţit cum pământul stă în loc. Am culcat capul pe pernă şi am început să plâng…nu era adevărat ceea ce îmi spunea.
În seara aia m-a luat la el acasă, să dorm la ei. Ştiau că nu trebuie să mă lase singură. Niciodată nu am primit veştile proaste bine.
A doua zi eram în tren spre Galaţi. Dormisem nici măcar două ore şi încercam să mă abţin să nu plâng.
Am ajuns în Galaţi…părea atât de pustiu. Mi-am lăsat bagajul acasă şi am plecat spre ea. Nu m-am oprit la apartament…m-am dus direct la…ea.
Când am ajuns acolo mama era lângă ea şi plângea. M-a văzut şi a vrut să mă ia în braţe, dar nu o vedeam decât pe ea. M-am apropiat de sicriu şi nu îmi venea să cred că ea este acolo. Am început să o mângâi şi să plâng. Veneau rude, ipocriţi, târfe şi infecţi să îmi spună „sincere consoleanţe”. Eu nu o vedeam decât pe ea…erau ultimele momente alături de ea.
Toţi încercau să mă facă să mă simt mai bine, dar eram incapabilă să reacţionez cu cei din jur. Îmi amintesc cum veneau diferite personaje şi mă luau în braţe să îmi spună că totul o să fie bine…nu! Totul nu avea să fie deloc bine.
Taică’miu a fost singurul capabil să mă scoată cu forţa din sală. M-a obligat să mă duc şi pe la bunicul meu să îl întreb ce face. Niciodată nu am avut o relaţie bună cu el. Am intrat în casă şi l-am văzut cum pregătea masa ipocriţilor. M-a văzut în pragul uşii, m-a strâns în braţe şi a început să plângă şi să îmi spună cât îi e dor de ea…nu îl credeam…am motivele mele.
Am ieşit din casă şi în faţa uşii mă aştepta căţelul. Se pusese cu botul pe genunchii mei şi se uita cu milă la mine în timp ce eu plângeam. El o iubea şi o respecta cel mai mult dintre noi toţi…
A doua zi urma să o îngropăm.
Am fost luată cu forţa acasă. Nu am reuşit să dorm nici măcar în patul copilăriei. Era a doua zi în care eram nedormită şi semnele începeau să fie vizibile.
Când am plecat spre biserică toate babele urlau ca la circ…de ce nu puteau să se abţină? Măcar acum.
Nu ştiu ce s-a întâmplat la biserică…pur şi simplu nu îmi amintesc…eram lipsită de viaţă şi ştiu doar că la un moment dat m-am aşezat pe ascuns din cauza unei crize de inimă…restul e ceaţă.
La masa ipocriţilor am fost luată pe sus, obligată să stau la masă cu toţi infecţii din viaţa ei.
Deodată bunicul meu se ridică şi spune: deşi azi e o zi tristă, o rază de soare ne luminează ziua: nepoata noastră Ioana împlineşte astăzi 21 de ani.
Uitasem…21 de ani. Speram să mă bucur de ziua asta, dar nu am putut. Am tras cel mai fals zâmbet, i-am mulţumit de urare şi m-am aşezat mai adânc în scaun. Speram să nu mă mai vadă nimeni. De ce trebuia să îmi reamintească?
Era prima zi de naştere pe care nu am putut să o sărbătoresc cu ea…
A doua zi prietenii mei m-au strâns mai puternic ca niciodată în braţe, mi-au urat „la mulţi ani!” şi m-au pupat. O singură persoană nu m-a întrebat cum mă simţeam…ce puteam să simt în acel moment? De ce toţi pun aceeaşi întrebare cretină: cum te simţi?! Cum dracu aş putea să mă simt în astfel de momente?
La un an după înmormântarea ei mi-am făcut curaj să mă duc la mormântul ei. Am lăsat nişte flori şi am plecat plângând. De fiecare dată când îmi cere tata să mă duc îl refuz politicos. Nu mai vreau să fiu văzută plângând. Sunt prea orgolioasă să aud : „îi venise timpul”.
Au trecut doi ani şi 10 luni de când am devenit atee, de când am început să îl blestem pe cel căruia voi îi spuneţi Dumnezeu.
Când a împlinit doi ani mama mi-a spus ceva care mi-a reamintit de frica ei de a nu o uita: Ioana, buni a murit de ziua mea şi noi am îngropat-o de ziua ta…aşa nu o să o uităm niciodată.
Eu sigur nu o să o uit…eu nu îi pot uita pe cei care au plecat de lângă mine fără să îmi spună „adio”.

By P

A apărut un comentariu interesant la un moment dat de la o domnişoară, Iris, dacă nu mă înşeală memoria. Îmi spunea că o să dau peste „ză one”. Păi dulce domniţă am dat peste ea, dar degeaba. Am cunoscut-o în anul doi de facultate: timidă, la locul ei şi surprinzător de frumoasă şi virgină. A ales să îşi piardă virginitatea cu un poponar. FUCK! Sună ca o poveste lacrimogenă cu buget redus. Idiotul a părăsit-o la câteva luni după întâmplarea asta.

A venit bocind la mine în speranţa că îi voi alina cumva suferinţa, dar se pare că m-a confundat cu un altu. I-am oferit un pat peste noapte, dar a doua zi i-am pus bagajele în braţe şi am rugat-o să nu mă mai caute  niciodată.  Nu am mai aflat nimic de ea timp de câteva luni.

Nu mi-a mai păsat de ea, era ca o amintire proastă, o melodie plagiată de la un artist renumit.  Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi dat-o afară a doua zi, nu îmi pasă, nu mă chinui cu astfel de gânduri. După cum am mai spus: nu sufăr de masochism.

Nu ştiam cum aş reacţiona dacă aş vedea-o iar în faţa mea, nu ştiu dacă aş lua-o la palme sau aş săruta-o, dar sunt conştient de un singur lucru: că nu aveam să o mai revăd niciodată pentru simplu motiv că facea parte din TRECUT!

M-am amăgit când am dat peste ea la o cafenea de pe Lipscani. Aceeaşi frumuseţe enervantă, aceeaşi fineţe, fineţe care ar trebui interzisă la o femeie ca ea. Am simţit o oarecare bătaie în piept, dar a avut grijă să ucidă orice semn de viaţă în mine când a sărutat un cocalar de 30 de ani. A fost suficient cât să cred că trecusem printr-o poveste ieftină şi penibilă de dragoste.

Atât au trecut! Mi-e dor de ea…singurul regret este că nu am fost lângă ea atunci când a avut nevoie de mine.
Acum…mi-aş vinde şi sufletul numai să o ţin de mână în acele momente…

Mai 2017
L M M M V S D
« Iul    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhive

Powered by BannerFans.com
Blogul lui Crin

Photobucket
Sibienii.ro -Stirile care dau aroma cafelei tale
Spune NU drogurilor!
banner nou