You are currently browsing the category archive for the ‘d'ale muncii’ category.

Pe lângă cartea de buzunar mai am o pasiune: sudoku. Dacă ar fi după mine 10 ore pe zi le-aş petrece făcând sudoku. Dacă la început mă chinuiam să fac unul simplu acum la unul pentru începători mai mult de 3 minute nu stau. Dar am trecut de mult de acest stadiu şi mă zbat pentru mediu spre avansat. Recunosc că de multe ori petrec şi peste 15 minute până să îmi iasă unul, dar nu mă las. Mi se pare un joc fantastic care îţi stimulează gândirea. Desigur că duce la dependenţă, iar eu sunt exemplul ideal: ajunsesem să visez noaptea soluţiile :)) comic, nu?

Voi ce jocuri aveţi care să vă dea dependenţă?

Anunțuri

Mare ţi-e grădina doamne! Mai ales în rândul şoferilor. Acum vreo două zile am avut parte de o experienţă de nedescris: şoferul ratb-ul citea presa în timp ce conducea. Nu contează că avea vreo 50 de oameni pe conştiinţă. Foarte frumos.

Azi în ratb era o bunică cu nepoţica. Nepoţica avea vreo 3 ani şi…purta pampers. Acum să îmi fie cu iertare, dar nu cred că este firesc. Adică la vârsta asta deja trebuia să ştie că nu mai are nevoie de pampers, daaaaar…se pare că ştiu greşit.
De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, invenţia lor a fost una binevenită prin rândul părinţilor mai comozi. Pe vremea mea spălau ai mei scutece de le ieşeau ochii ca la melc, dar acum…şi-a făcut copilu strângem scutecu, îl aruncăm şi punem altul. Şi uite aşa ajung copilaşii să facă în scutec până la 3 ani.
Este firesc? Nu!

Azi am ajuns frumos acasă şi m-am pus la tivi. Ciuciu tivi! Încerc netul şi telefonul. Netul mergea–ferice pe mine, telefonul nu. Sun la relaţii cu clienţii şi dau peste o incompetentă care la prima întrebare pe un ton mai răstit s-a pierdut. Am luat-o la întrebări de nu mai ştia nici cum o cheamă. Nervoasă am închis telefonul şi m-am dus să caut facturile ca să iasă cu scandal. Am resunat şi am dat peste unu care se credea mare vedetă. Am început să îl iau şi pe ăsta la întrebări de ajunsese omu să nu mai ştie nici cum îl cheamă. Într-un final îmi spune că serviciile au fost reziliate unilateral.
Eeeehhh dragii mei atunci am luat foc. Am început să mă iau de ăla că: de ce nu anunţă clienţii când au restanţe, deşi culmea este că suntem cu plata la zi, că de ce după 3 luni de zile nu s-au făcut înregistrările plăţilor, că de ce, din vina lor, titularul de contract trebuie să facă drumuri pe la ei.
Cireşica de pe tort a fost când am spus că merg la opc şi le fac reclamaţie că au încălcat enşpe mii de legi la care tipu îmi spune: „faceţi că nu mă deranjează.”
Să turbez la telefon de nervi. Cred că dacă eram lângă el îl luam la bătaie. Că deh sunt moldoveancă şi mă aprind repede.
Cum o să se rezolve? Nu ştiu. Aştept să vină Mihai diseară să se ia şi el de ei. Oricum serviciul lor este de toată ruşinea. Stai cu secolele să afli o informaţie şi la multe întrebări spuneau: NU ŞTIU.
Acum stau frumos şi încerc să mă calmez pentru că tensiunea mea a atins cote dramatice şi tare îmi este că fac vreo criză de stomac de nervi.
De ce nu m-a făcut mama ardeleancă să nu mai fiu atât de impulsivă?

Azi un tip a considerat de cuviinta ca baia nu mai reprezinta un stimul pentru… potenta sa asa ca a incercat in ratb, in plina zi. Frumos,nu?

Când scăpam de la muncă devreme îmi plăcea să merg pe jos de la Universitate şi până la mine. Mă relaxa mersul pe jos şi mă făcea să mă gândesc la toate zdrăngănelele din mintea mea. Acum, din păcate, din cauza căldurii excesive abia aştept să ajung acasă şi să mă bag sub duş. Mult prea cald ca să petrec aproape o oră pe străzi.
Abia aştept să se mai scadă temperaturile ca să revin la obiceiurile din trecut.

În ţară a venit căldura. Şi nu orice fel de căldură, ci una din aia afurisită. Care să te facă să faci câte 20 de duşuri pe minut şi să stai sub aerul condiţionat în speranţa că o să te răcoreşti puţin.
Eu sunt fana verilor, dar vara aceasta este muuuuuuuult prea călduroasă pentru mine şi mai ales pentru inima mea. Fiind anemică temperaturile extrem de ridicate mă fac să am o stare de nervozitate continuă, iar crizele de inimă devin din ce în ce mai dese. Desigur că pe lângă căldura din ratburile noastre mai am parte şi de mirosuri de inegalat…reţeta perfectă pentru a mi se face rău. Dovada? Vineri mi s-a făcut rău în drum spre casă pentru că era mult prea cald în maşină şi inima mea nu a mai rezistat.
Deci? Când vine iarna? Să mă plâng că e prea frig şi vreau să vină vara?

Cred ca sunt printre putinele persoane carora le mai este dor de sesiune. Si aici vorbesc fara nicio „vrajeala”. Imi este dor sa stau noaptea sa invat in disperare pentru ca urmeaza sa dau nu stiu cate examene. Imi este dor de facultate cand nu aveam griji, cand stiam ca mama imi plateste chiria si factura la mobil si imi facea toate poftele. M-am trezit intr-un timp mult prea scurt cu mult prea multe responsabilitati. Imi placea la nebunie sa merg la facultate si sa ies dupa aia cu fetele, ce mai conta a doua zi? Era atat de bine sa nu ai griji…restantele le luam mereu cu note mari [ :)) ] si viata era roza :))
Acum, din pacate, situatia sta cu totul altfel. Sunt curioasa daca situatia la master o sa se schimbe si daca o sa revin la placerea de a invata pentru examene.

Este o frumoasă zi de sâmbătă şi este ora 8.49 şi eu nu dorm. Motivul? În 10 minute plec la muncă. Superb! Absolut superb!
[sesizaţi ironia din vocea mea?]

Persoanele care mă cunosc ştiu că sunt cea mai nonviolentă persoană de pe faţa planetei. Când mă enervez fie ţip, fie înjur, dar niciodată nu folosesc violenţa pe post de metodă de afirmare. Buuun!!! Că am lămurit acest aspect să prezint şi povestioara.
La muncă am fost acuzată că am fost la un pas să sar la bătaie la o colegă de muncă pentru că făcuse o boacănă suficient de mare şi mă dusesem să lămuresc şi eu situaţia. Şefa ei a crezut că am de gând să o părui şi a sărit la jugulara mea. Eu i-am explicat că prefer să vorbesc cu respectiva decât să îi fac reclamaţie care să o coste. Desigur că a fost suficient să ajungă şi la urechile uneia dintre şefele mele. Culmea? Individa aia şi-a spus nemulţumirea atât de tare cât să audă jumătate din persoanele din jur. Culmea? Şi eu eram prin zonă. Ce puteam face? Nimic. Pentru că degeaba m-aş chinui să explic…nu sunt pupincuristă precum alţii.
Din păcate situaţia mi-a adus şi o neplăcere: pe lângă nervii acumulaţi m-am ales şi cu o durere de stomac de toată frumuseţea.
Acum vine întrebarea mea: cât de penibil arăţi bârfind la 50 şi ceva de ani o ploadă de 20 şi ceva de ani.
TRIST!

Cum veneam eu azi frumos de la muncă în scara blogului era o mumie [a.k.a un moş] care stătea pe scară şi…atât. Mi-am văzut de viaţă şi m-am îndreptat spre lift. Desigur că nu l-am salutat şi asta pentru că eu am „prostul obicei” de a nu-mi saluta vecinii- pur şi simplu nu îmi pasă de ei.
Stăteam eu cuminte şi aşteptam cu degetul pe buton să vină liftul şi fără să vreau dau să mă uit în zona unde era moşul. Desigur că el mă spiona după colţul scării fără probleme. Să vă zic că m-a bufnit un râs isteric? Mi-a stat pe limbă să nu îl întreb dacă a văzut sau nu ceva interesant. Şi uite aşa o să ajung eu subiect de bârfă pentru moşii şi babele din scară.

Mi-e dat să văd în fiecare zi diferite situaţii: unele mai penibile decât altele. Acum vreo lună, dacă nu mă înşel am rămas perplexă la vederea unui cuplu. Era vreo 10 şi jumătate noaptea şi eu mă întorceam de la muncă. La un moment dat se urcă un cuplu plin de bucurie. Se aşează în faţa mea şi începe spectacolul: la început ea îi ia lui capul şi îl bagă între sânii ei. Când am văzut asta am rămas perplexă: pe asta chiar nu am mai văzut-o. După câteva minute în care încă mai eram în stare de şoc urmează lovitura numărul doi: îi ia mâna şi o pune pe un sân şi îi spune să strângă. Asta a adus de la sine un ţipăt din partea ei şi un râs hidos din partea lui. Eu deja eram buimacă de ce se întâmpla. Ei se amuzau teribil şi nu li se părea nimic neadecvat ceea ce făceau.
Şi ultima parte: el îşi plimba mâinile pe corpul ei în timp ce ea mima gesturile unei partide de …alea alea. S-au potolit….relativ în momentul în care au ajuns aproape de staţie şi au coborât.
Eu rămăsesem încremenită la văzul acestor lucruri. Ştiu că nu sunt genul de persoană care să îşi manifeste afecţiunea în public, dar …oamenii ăia au exagerat din toate punctele de vedere. Pe lângă faptul că toţi oamenii din ratb se uitau şi se cruceau, mai căutau şi ei atenţie.
Oricum gustul amar al nesimţirii unor oameni o să rămână mereu. Asemenea persoane nu ar merita pic de respect din parea celorlalţi. Să ajungi să te porţi ca o vedetă porno în mijlocul ratb-ului nu o să stârnească decât milă şi dispreţ din partea celorlalţi şi sub nicio formă nu o să audă: vaaai ce cuplu frumos!

Ieri cum stăteam eu frumos în ratb şi aşteptam să ajung cât mai repede la munci privirea mi se îndreaptă către o doamnă trecută de prima tinereţe. Ştiţi că în trecut mă luam de babele care nu ştiu când devin penibile datorită ţinutelor şi a machiajului eeehhh de data asta situaţia se schimbă. Avea nişte haine destul de moderne, dar nu cât să pară penibilă. Am aşteptat să se întoarcă cu faţa la mine să îi văd faţa. Avea un machiaj atât de delicat încât abia se putea observa. Stilul natural i se potrivea de minune şi mă bucur că ştie acest lucru.
Mă bucur să văd că încă mai există bătrânele care ştiu că nu mai au pielea la fel de întinsă ca în tinereţe şi că preferă să nu ajungă nişte paiaţe penibile. Felicitări lor!

Sunt foarte multe lucruri pe care nu le am sub control în ceea ce priveşte munca. Gen: oferte vechi, diferite penalizări, etc. nu îmi face plăcere să intru în detalii cu privire la acest lucru.
Totuşi am obervat un lucru destul de neadecvat în ceea ce privesc unele persoane. Ceri ajutorul şi auzi: „cum nu ştii?”
Logica mea spune în felul următor: dacă nu ştiu întreb [eu fac parte din categoria oamenilor care nu se ruşinează să întrebe când nu înţeleg sau nu ştiu ceva], iar dacă ştiu automat că nu mai întreb.
Partea proastă este atunci când mi se explică, rectific, când mi se explic doar aşa de formă şi spun: „nu am înţeles o iotă”. Am observat un lucru: oamenii care ştiu ceva explică acel ceva pentru nivelul lor de înţelegere, nu şi pentru nivelul meu de înţelegere. Este ca şi când ai explica o problemă la fizică unui elev la profil uman. Poţi fi sigur că o să se uite şui la tine. Aşa sunt şi eu. Ca să înţeleg un lucru trebuie să mi se explice în termeni simpli, clari.
Mulţi or să îmi spună că sunt bătută în cap şi că nu înţeleg. Poate. Tot ce este posibil. Eu înţeleg mult mai bine băbeşte şi punând mii de întrebări. Alţii înţeleg din termeni vagi şi fără a se chinui prea mult. Prefer varianta sigură a „achiziţionării” informaţiei noi în locul ideii „eh lasă că îmi dau eu singură seama”. De aia sunt plătiţi oamenii ăia: să îmi explice clar rezolvarea problemei pe care o am.
Simplu,nu?

De aseară presimţeam că nu o să dorm prea bine în noaptea ce tocmai a trecut. M-am foit, m-am răsucit, mă puneam în fund, îmi trăgeam un bobârnac şi încercam să adorm.
Slabe şanse, iar cearcănele din dimineaţa asta sunt dovada vie.
Dar credeţi că asta este suficient? Şi normal că nu! Pentru că la muncă este extrem de cald şi afară extrem de frig am reuşit să răcesc. Nu foarte tare, dar suficientz cât să mă doară în gât şi mai ales capul [deşi cred că este mai mult de la bobârnacele de aseară], să îmi curgă nasul, să tuşesc şi să fac şi un pic de febră…că deh! Nu era tacâmul complet. Acum stau şi mă gândesc că iar o să mă îndop cu citrice şi pastile ca să scap repede de răceala asta afurisită. Dar de data asta chiar nu a fost vina mea. Nu am ieşit despuiată din casă, nu am băut rece şi nu am mai adormit cu geamul deschis. Dar din moment ce la muncă este extrem de cald- la modul că ajungi să transpiri- şi ieşi afară unde te loveşte cancerul de pe lume…cam greu să rezişti unei răceli de acest gen.
Şi ştiţi ce este culmea? Că eu am urmat un tratament pentru întărirea sistemului imunitar şi …cred că l-am cam urmat degeaba pentru că sistemul meu imunitar cam este la pământ.
P.s: printre picături am visat că umblam după un master. Ştiţi ce am ales într-un final? După ce m-am pus în fund şi am început să plâng că nu găsesc nimic… PSIHOLOGIA. Şi ştiţi ce este mai ciudat? Că acolo m-am decis să merg.

L.e:
– după ce m-am îndopat cu supă fierbinte am scăpat de toate celea. Mă mai doare puţin capul, dar vorba lui daddy: „este primul semn că îl ai”.
– am reuşit să adorm o oră neîntoarsă. Desigur că atunci când îmi este somnul mai dulce primesc un mesaj de la Raluca: „Dormi?”. Asta păţeşti când te plictiseşti la muncă.
– i-am trimis un mail profesorului coordonator de la master să văd ce îmi spune.

Am observat o noua moda in privinta blogurilor: sa scrii in engleza. Sa mor daca imi dau seama de ce unii apeleaza la aceasta metoda. Si sincera sa fiu niciodata nu stau sa citesc bloguri in limba engleza. De obicei articolele sunt extrem de luuuuuuungi si extrem de plictisitoare. Suficient cat sa imi piarda interesul de la primele 3 fraze.
Am avut bunavointa de a incerca sa citesc cateva articole scrise in engleza de niste persoane pe care le cunosc si care m-au rugat sa le citesc articolele. Stiti cum am renuntat?! Le-am explicat ca nu sunt omul dispus sa stea sa citeasca romane intregi pe niste teme ce pot fi sintetizate in maxim 30 de fraze.
O sa se interpreteze ca de fiecare data: ca nu stiu engleza, ca x, ca y. Am mai auzit din astea si deci nu ma afecteaza. Zic ca nu citesc in engleza pentru ca eu sunt romanca si atata vreme cat nu este un material pentru facultate sau pentru interesul meu personal nu ma stresez sa ma aventure

Nici bine nu am ajuns de la scârbici că deja mi-am pus în gând să fac o supă. Îmi era dor de ceva cald şi mai ales de ceva gătit. Asta şi pentru că stomacul meu începuse să îmi atragă atenţia că l-am hrănit cu ce nu are voie.
Zis şi făcut! După un duş mi-am pus pijămăluţa şi m-am îndreptat spre bucătărie. Am curăţat cartofii, morcovii, ţelina şi …ăăăă am uitat cum îi spune. Desigur că nu am uitat şi pieptul de pui pe care l-am pus puţin la fiert. După o oră era gata supa şi o savuram cu câteva frunzuliţe de pătrunjel.
Recunosc că nu am făcut prea multe porţii, dar suficient cât să evit zilele acestea mâncarea mai uscată.
P.s: nu am poze pentru că mi-a fost lene să mai fac şi asta 😀 Este de înţeles,nu?

Azi este zi de salariu! Ce înseamnă asta? Înseamnă zi de cumpărături. Ca orice fată care se respectă am de gând să vin acasă cu multe sacoşe pline cu prostioare pe care sunt sigură că nu o să le folosesc în mod deosebit, dar ce mai contează? Azi este zi de salariu.

De câteva zile mă tot uit printre picături la ce master să mă înscriu. Iniţial am zis criminalistică, apoi resurse umane ca într-un final să accesez paginile facultăţilor de psihologie şi asistenţă socială.
Din păcate acum apare buba: eu trebuie să mă gândesc şi la viitor. Adică: unde o să lucrez, cât o să câştig şi mii şi mii de alte întrebări. Curiozitatea mea este puţin cam…grăbită [dacă pot spune aşa] de faptul că mai am puţin până în septembrie şi trebuie să mă gândesc ce şi unde vreau să fac…nu de alta, dar trebuie să mă apuc cât mai urgent de lucrarea de master.
Acum mă simt precum cetăţeanul turmentat: şi eu la ce master dau?

Câ de mult aşteptam momentul în care să ies din pijamale după ora 08.00. Am deschis de dimineaţă timid ochiul cât să văd că este lumină şi eu încă sunt în pat. O bucurie de nedescris mi-a cuprins tot corpul. Acum mi-am amintit şi eu ce viaţă frumoasă şi lipsită de griji aveam în copilărie. Acum munca îmi ocupă tot timpul, iar singurele momente de libertate sunt cele de miercuri când merg la film şi timp de câteva ore uit că a doua zi o iau de la capăt.
Mi-e atât de dor de acele zile, dar o dată cu maturitatea vin şi responsabilităţile. Nu mai puteam…sau mai bine spus nu mai suportam să fiu o povară pentru părinţii mei. Nu îmi plac responsabilităţile care atârnă acum de umerii mei, dar fie că vreau, fie că nu vreau anii de liceu s-au dus demult.
Acum mă bucur de câteva zile libere, de câteva zile în care o să stau în pijamale până la 12 fără să am vreo mustrare de conştiinţă.

Septembrie 2017
L M M M V S D
« Iul    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhive

Powered by BannerFans.com
Blogul lui Crin

Photobucket
Sibienii.ro -Stirile care dau aroma cafelei tale
Spune NU drogurilor!
banner nou