You are currently browsing the category archive for the ‘P’ category.

Mă întreba cineva la un moment dat dacă aş fi dispusă să îmi vând blogul (asta dacă ar fi unul cu mii de vizitatori unici). Răspunsul meu a fost unul cât se poate de simplu: NU!
Am văzut mulţi bloggeri care şi-au vâbdut munca şi sinceră să fiu acum nu mă mai obosesc să le intru pe blog pentru simplul fapt că nu îi mai reprezintă. Acesta este şi motivul pentru care nu l-aş vinde niciodată pe Nietzsche. În primul rând că s-a format o idee despre el şi despre ce este scris, iar schimbarea „titularului” ar aduce de la sine şi o schimbare în conţinut. Cum nu aş mai fi eu deţinătorul cu drepturi depline automat că nu ar mai fi aceleaşi subiecte. Am citit un blog care şi-a schimbat „patronul” şi sinceră să fiu nu mă mai atrăgea câtuşi de puţin. Aşa că am renunţat la a-mi mai pierde vremea pe el.
Nu am mulţi cititori şi nici nu ţin morţiş să am vreo celebritate de blog, dar este o bucată din mine, mulţi au ajuns să mă cunoască datorită lui şi sunt sigură că nu i-ar încânta ideea de a scrie alţii decât mine.
Dar asta nu mă împiedică să nu mai las câte unul să scrie pe blog. Exemplul cel mai elocvent este P care de multe ori mi-l şi administrează.
Deci! Ca o concluzie: Nietzsche rămâne în mâinile Cireşicii până… se plictiseşte ea de el.
S-a înţeles?

By P

Melodia asta am ascultat-o zilele astea de mi-au ieşit ochii ca la melc. Raluca a descoperit butonul repeat şi cum stă la mine o las să facă numai ce vrea…inclusiv să mă înnebunească cu melodia asta atât de girlish -există cuvântul?-

By P

P: în primul mulţumesc că ţi-ai făcut timp să mă primeşti.
Nietzsche: cu mare plăcere.
P: ce se întâmplă?
Nietzsche: ce se întâmplă cu ce?
P: cu blogul. Văd că îl ignori sau ai tendinţa să îl ignori.
Nietzsche: tu vorbeşti? Raluca ţi-a acordat dreptul de a scrie şi nu profiţi de asta.
P: timpul este de vină.
Nietzsche: am înţeles. Nu se întâmplă nimic. De fapt, blogul se închide. Nu mă întreba pentru câtă vreme închidem prăvălia, dar o închidem.
P: de ce?
Nietzsche: de ce nu?
[râde]
Nietzsche: am ajuns la concluzia că nu mai avem ce să scriem. Nu mai avem de ce să ne luăm de non-valorile din lumea asta. Nu o să schimbăm cu nimic că suntem cârcotaşi sau că ne dăm cu părerea.
P: şi cititorii?
Nietzsche: cititorii trebuie să înţeleagă că avem nevoie de asta. Ne-am expus atât de mult vieţile în mediul ăsta online încât a ajuns să ne sperie realitatea.
P: regreţi?
Nietzsche: dacă regret pasul ăsta?
P: exact!
Nietzsche: da! Încă nu este nimic bătut în cuie, dar în ultimele două zile am stat şi ne-am gândit dacă mai merită să te faci cunoscut aşa.
P: există vreo şansă să te răzgândeşti?
Nietzsche: da! Am mai avut 3 tentative până acum să renunţăm la blog şi nu am făcut-o. Nici de această dată nu exclud posibilitatea unei răzgândiri.
P: şi atunci?
Nietzsche: vrem să luăm o pauză, să regândim blogul, să îl facem mai puţin personal şi mai mult comercial. Ideile personale ne-au adus multe injurii în mediul online, dar şi multe lacrimi în realitate [aici vorbea în special de Raluca].
P: ce vrei să faci cât lipseşti?
Nietzsche: să îmi regândesc viaţa. Să o iau de la zero cu totul. Cum am mai auzit şi din gura unora am multe frustrări de care cu greu reuşesc să mă desprind. Am nevoie de timpul ăsta ca să mă gândesc ce vreau de fapt.
P: blogul cui i-l laşi?
Nietzsche: ţie!
P: de ce?
Nietzsche: este chiar atât de nasol?
P: nu! Dar speram să îl laşi cuiva care o să scrie mai des.
Nietzsche: dacă avem încredere în tine înseamnă că tu meriţi. Totul este să îţi doreşti şi tu să îl îngrijeşti.
P: 🙂 desigur.
Nietzsche: alte întrebări?
P: nu ai o dată exactă când vei reintra în viaţa literelor de pe tastatură?
Nietzsche: nu! După cum am mai spus avem nevoie de pauza asta. Este o pauza mai mult psihică decât fizică. Dacă oboseala asta o să dispară mai repede decât speram o să aflaţi. Până atunci Nietzsche şi Raluca o să stea departe de toate astea.
P: pe Raluca nu am întrebat-o nimic. O pot întreba?
Nietzsche: Raluca momentan refuză orice înseamnă contact uman. Este mai obosită decât mine şi nu vrea să interacţioneze decât cu perna…femeile!
P: merci de interviu!
Nietzsche: să trăieşti! Şi nu uita: de mâine tu eşti şeful pe proprietatea: candvaundevacumva

By P


Vreau sa mentionez ca inainte am primit aprobarea de a injura pe blog. Aprobarea o am de la sefa blogului si mi-a permis pentru ca am trecut amandoi prin aceleasi lucruri.
CFR-ul meu drag ai o mare M**E din partea mea, o m**e de 50 de ron, cat a costat biletul.
Cum p**a mea intr-un tren de 5 compartimente numai 4 sa aiba caldura si al 5-lea sa fie lipsit de caldura si sa fie studenii inghesuiti mai rau decat la sardele.
Dupa o ora in care Raluca ajunsese sa nu isi mai simta degetele de la picioare am plecat in cautarea unor locuri in alte vagoane mai incalzite. Desigur ca in vagonul urmator, adica 4, era o caldura de mureai, De lejeritatea din locuri deja nu mai zic.
Asa ca CFR-ule iti doresc sa ai parte de cea mai dureroasa M**E Primita vreodata. Pentru 50 de ron ma p*sh in gura voastra de tarani prosti.

P.s: Acest post este unul spus la nervi. Niste nervi capatati datorita unor impotenti din CFR.
CFR SUGE!

By P



Cred că sunt singurul care a făcut spume când am văzut ultimul articol al Ralucăi. Am sunat-o să o strangulez prin telefon pentru tâmpenia pe care vrea să o facă. Desigur că mi-a dat un răspuns din ăla de copilă „nebătută la timp”.
După ce ne-am văzut i-am zis să termine cu fiţele astea de ploadă alintată prea mult de către părinţi [nu că nu ar fi deja :)) – o să mi-o iau rău de tot de la ea-asta e clar!], dar se pare că tot nu vrea să înţeleagă. Când te cerţi cu cineva sau nu îţi convine ceva nu îţi iei jucărioarele să pleci. Nu mai ai doi ani să reacţionezi aşa. A avut reacţia la care mă şi aşteptam: s-a supărat că nu o susţin şi că nu îi dau dreptate. Nu îi dau. Pentru simplul motiv că a reacţionat total neadecvat pentru vârsta pe care se presupune că ar avea-o. Dacă tu la 24 de ani încă te mai porţi ca un ţânc şi ai ieşiri de genu: nu mă mai joc că eşti rău…Nu mă apuc să îi ţin lecţii de moralitate pentru simpla scuză că nu îmi place să o fac pe atotştiutorul. Ştiu şi i-am şi spus că atunci când iei o decizie bună ar trebui să te simţi bine, dar ea nu se simţea mai bine. Arăta deplorabil, neîngrijită, nedormită, vai de steaua ei. Nu aşa arată o persoană mulţumită de deciziile pe care le-a luat. Singurul lucru nasol în toată ecuaţia asta este că degeaba îi explic toate astea dacă ea nu vrea să le înţeleagă şi să le accepte. Până una alta a rămas la fel de încăpăţânată ca şi până acum. Am făcut tot ce mi-a stat în putere să o conving să nu renunţe la ideile ei. Am pus-o să promite că o să se gândească mai bine dacă într-adevăr merită să renunţe la scris şi la „comunitatea” pe care din câte văd şi-a creat-o. Dar până nu învaţă să gândească la rece toate lucrurile care se întâmplă în acest moment tare îmi este că nu o să mai existe acest blog…şi că pe viitor o să regrete- ca de fiecare dată.

By P


Cine poate nega că omul din fire este puţin cam egoist? Aşa l-a creat Divinitatea în clipa în care s-a plictisit să fie singurul element egoist dintr-o lume întunecată.
Egoismul se împarte pe diferite categorii: ăia mai puţin egoişti, ăia ca Elveţia [a se citi neutri] şi cei exagerat de egoişti. Eu mă mândresc că fac parte din cea din urmă categorie. Pentru mine este un adevărat privilegiu să pot spune că nu îmi „educ” viaţa după cum îmi dictează alţii. Per total: ştiu ce vreau şi fac ce vreau.
De la ce vine egoismul domnului P? De la atitudinea mea în faţa unei anumite situaţii. Nu contează care, oricare, nu există un nume pentru o asemenea situaţie. Tratez totul la modul general. Nu îmi pasă de excepţii, de cazurile speciale, de „diferit”.
Egoismul unui bărbat misogin este mai presus de orice privilegiu. Mai presus de orice lucru semnificativ din viaţa asta nesemnificativă.

By P

Ne-am revăzut. Aproape că îi uitasem zâmbetul timid. M-a cuprins în braţe şi m-a sărutat pe obraz. Păstrase acelaşi parfum care îmi plăcea atât de mult. Mă gândeam că o să uit şi pielea ei catifelată. Am rămas deloc plăcut surprins când am văzut cât era de slăbită. Formele ei cândva foluptoase se ascundeau acum sub nişte haine largi. Mi-a plăcut părul ei negru lăsat pe spate. Niciodată nu şi-l lăsa pe spate pentru mine. Se uita la mine cu ochii ăia mari şi căprui şi îmi zâmbea. Uitasem complet sentimentul pe care mi-l conferea revederea cu ea.
Ne-am oprit la o cafenea şi am început să povestim toate nebuniile. M-a iertat pentru tâmpenia făcută în trecut şi m-a făcut să uit de starea de după.
Îmi pare rău că timpul petrecut în compania ei nu a fost suficient şi sper ca să mai existe şi alte…ieşiri ca în trecut. Doi nebuni bârfind vrute şi nevrute.
Mi-am amintit de cum gesticulează când vorbeşte, cum îşi ridică ochii când povesteşte ceva sau când îşi suflă suviţa de păr din ochi.
M-am trezit din melancolia asta a unui copil de doi ani în momentul în care mi-am amintit că noi suntem simpli prieteni. Atât şi nimic mai mult.
Dar mereu o să fie persoana pentru care o să fac totul ca să o ajut.

Spuneam în trecut că nu o să mai beau şi că o să am grijă de mine…NU! Nu mai am de gând să fac asta.
Aseară m-am îmbătat atât de tare încât nu am mai fost în stare de nimic…m-am culcat cu speranţa că nu o să îmi fie rău ziua următoare.
Motivul?
Păăăi cred că s-au adunat atât de multe încât am simţit nevoia ca pentru o seară să uit de toate şi de toţi, să uit ca EL m-a dezamăgit [nu că asta ar mai conta pentru tine dragul meu,nu?], să uit că unii oameni au prin vene ură şi să uit pentru o noapte de mine.
Rezultatul? Un somn atât de lin şi de plăcut încât nu mi-ar mai veni să mă culc „trează”.
P.s: îmi cer scuze că nu m-am ţinut de promisiune
P.s 2: m-am certat cu P pentru postul anterior…

By P


Simţeam că se întâmplă ceva. E ca un feelling pe care îl am de când mă ştiu. Am sunat-o să vorbesc cu ea, cred că îmi e prea dor de ea.
«Ne-am despărţit!»
Atât am reuşit să înţeleg din cuvintele ei. Plângea şi simţeam că iar o să facă prostia pe care o face de fiecare dată, pentru că e atât de moale, pentru că de fiecare dată i-am zis degeaba că nu o merită.
Regret că acum nu sunt lângă ea să o ţin în braţe, să o mint spunându-i că de mâine o să îl uite. O cunosc şi ştiu că nu o să îl uite.
Venele mai au puţin şi ponesc de dracii pe care îi am. Pe de o parte vreau să o susţin, dar pe de alta vreau să o las să sufere, poate aşa îşi învaţă lecţia.
Îmi pare rău că acum nu sunt aproape de ea, că nu o să fiu nici pe 18 octombrie, nici de ziua ei, nici de crăciun sau de revelion, dar ştie că mă gândesc la ea …mult, prea mult pentru ce există acum între noi doi.
Am întrebat-o de nenumărate ori de ce el: ce are el, de ce nu îl uită, de ce nu îl acceptă pe cel care o iubeşte şi o respectă [nu e neapărat vorba de mine].
«Pentru că a ajuns să fie ca un drog»
Mă enervează. De asta îmi vine să o şi pălmuiesc, să se trezească dracu din ceea ce trăieşte acum. Dacă ar înţelege că nimeni nu merită sacrificiul ăsta, că nimeni nu merită lacrimile şi iubirea ei…nici măcar eu. Eu ăla care i-am greşit, eu ăla care a primit cele mai urâte cuvinte: «te iert, dar nu o să uit că m-ai dezamăgit»
Viaţa ţi-o trage când îţi e mai bine şi mie mi-a tras-o cât să mă facă să nu mai fiu alături de ea…niciodată.

Dar DE CE EL?

By P


Daca timpul ar fi stat in loc in acea clipa probabil ca nu m-as mai fi chinuit sa o sun azi. Parea mai mult decat deranjata la telefon de vocea mea acra. Am incercat sa ii explic cum sta treaba cu noi, dar nici macar nu m-am chinuit. Se astepta sa imi cer scuze pentru ca am sarutat-o de fata cu prietenul ei, dar…imi pare rau draga mea, nu meriti efortul.

Nici macar nu am incercat sa fiu un gentleman si sa o intreb daca am creat probleme in relatia ei…la urma urmei de ce ar mai fi contat? Mi-ar fi placut sa o am in pat macar pentru o seara. De ce nu?!

Din fericire pentru mine cineva a inventat o bautura potrivita pentru un astfel de esec lamentabil din partea mea: vinul rosu. De cand am gasit crama de la cateva strazi distanta de mine mereu cumpar de acolo. Am gasit vinuri vechi de zeci de ani si de zece ori mai scumpe decat posircile din magazine.

Cam o data la doua seri ma delectez cu cate un pahar de vin rosu si cu o discutie inteligenta cu un om si mai inteligent. Ma relaxeaza, ma face sa uit ca o data am fost atras de o ea. O alta atractie decat cea pur fizica. Sa fie oare ca azi imi este or de a cea ea?

By P


La ce bune

toate astea

dacă

azi

sau

mâine

o să fim

iar

străini?

la ce bune

toate astea

dacă

azi

sau

mâine

patul nostru

va fi

din nou

GOL?

la ce bune

toate astea

dacă

azi

sau

mâine

nu o să mai aud

te iubesc?

By P

Într-o lume
perfectă în gândurile sale
se naşte un ateu,
un ateu
care nu vede
cât de
nesemnificativă

e
perfecţiunea.

De când am blog mi s-a întâmplat să primesc tot felul de mesaje mai mult sau mai puţin jignitoare. De multe ori mă deranjează când văd câtă răutate, invidie şi prostie poate exista într-o persoană.
„P” îmi spunea să îmi scot dex-ul de cuvinte „parfumate” şi să le răspund astfel încât să nu mai comenteze vreodată. Eu, din păcate, nu mă pot coborî la acel nivel pentru simplul fapt că nu îmi place să răspund cu aceeaşi monedă.
Cineva mă întreba de ce tot cenzurez unele comentarii. Răspunsul este unul simplu: PENTRU CĂ POT, parcă aşa spunea VisUrât,nu? Este blogul MEU şi fac ce vreau cu el.
Nu te obligă absolut, dar ASBOLUT NIMENI să mi-l citeşti, aşa cum nici eu nu sunt obligată să îţi citesc injuriile. Trebuie să accept şi criticile, dar le accept, le accept pe cele care au un rol contructiv asupra mea. Aşa cum Ioana sau Laura le au asupra mea. Numai eu ştiu de câte ori m-au apostrofat amândouă, dar au făcut-o fără să mă jignească sau să folosească cuvinte mai puţin demne de o femeie.
Am primit azi un mesaj care mi-a scos piticii războinici la înaintare.
Dragii mei, vreau să vă explic ceva(sau eSplic): eu mereu am fost adepta muncii. Nu mi-a plăcut să trândăvesc. Nu aveam un loc de muncă, stăteam acasă şi făceam de mâncare, curăţenie, cumpărături, spălam şi multe altele. Deeeci nu stăteam cu cracii la soare sperând să vină marele miracol şi să mă salveze.
Când i-am povestit lui „P” despre minunatul mesaj cum că eu aş fi ultima duduie de pe centură şi datorită banilor „câştigaţi prin muncă onestă” am plecat în Franţa mai avea puţin şi venea special în ţară şi cotonogea persoana respectivă. Sunt de părere că nu am greşit cu nimic muncind cu zecile de ore să îmi permit să îmi clătesc ochii cu puţină civilizaţie.Şi că m-am mândrit cu acest lucru. Nu regret că am făcut acest lucru.
Un alt aspect care văd că a ajuns să deranjeze pe mulţi (adică vreo 2 persoane): iubiţii mei. Cu cine am fost, cât am fost şi ce am făcut cu ei.
Singura persoană care ştie TOATE detaliile este prietenul meu. I-am spus verde în faţă tot şi nu s-a simţit deloc deranjat de aceste detalii privind trecutul meu. Tind să cred că suntem toţi oameni şi că greşim cu toţii,nu? Nu mi se pare normal să fiu judecată pentru nişte greşeli pe care le-am făcut în trecut şi pe care am avut grijă SĂ NU LE MAI FAC!
Că am avut şi eu hormoni plecaţi cu pluta este partea a doua, dar consider că la 24 de ani nu îmi mai permit să mă port ca o copilă bătută în cap. Aş vrea să pot crede că există măcar un strop de raţiune în fiecare dintre noi, o raţiune care nu ne face să ne purtăm ca la clasa a doua.
DA! OKEY! Nu sunt de acord că X-ulesc mă înjură sau Y îmi spune că am un blog de rahat, dar nici să le dau educaţie nu pot. DAAAAAAAAAAAAAARRR!!! Pot face un singur lucru: Să le cenzurez comentariile. Cui nu-i convine e liber să apese pe X-ul de sus şi să nu mă mai citească. Nu caut să am mii de vizitatori, vreau o mână de oameni care să mă respecte aşa cum şi eu îi respect pe ei.
O seară plăcută în continuare!

Dacă în articolul trecut scriam despre ce îşi doresc femeile azi m-am gândit să scriu despre ce îşi doresc bărbaţii.
Primul gând a fost că îşi doresc aşa: o maşină puternică şi o femeie care să iubească acea maşină puternică, dar după lungi meditaţii am constatat că m-am gândit aiurea: bărbaţii îşi doresc un garaj plin cu maşini puternice şi un harem cu femei care să iubească acele maşini puternice. DAAAA!!! Ştiu!!! Sunt misandră şi eman feminism prin toţi porii disponibili.
Sinceră să fiu habar nu am ce îşi doresc bărbaţii. Vor să aibă o femeie lângă ei, dar totodată se sperie când discută despre planurile de viitor cu ea. Vor să fie independenţi, dar totodată au nevoie de cineva care să le gătească, să le spele, să le calce…tipic.
Ciudat sau nu este că am întâlnit şi bărbaţi care îşi doreau o familie, cu copii mulţi şi o căsuţă a lor. Iniţial am crezut că fac miştouri de mine, dar se pare că nu a fost aşa. Am cunoscut şi bărbaţi care îmi spuneau că ei îşi iubesc prietenele/ iubitele, dar vor să mai umble şi cu altele având în vedere că se simţeau îngrădiţi în relaţie. Ciudat!
Dacă dorinţele femeilor sunt adevărate mistere pentru mine, dorinţele bărbaţilor ţin deja de domeniul SF-ului.
Deci! Dragii mei, ce vă doriţi cu adevărat?

By P

Iubeşti bărbatul ăla
precum
îşi iubeşte
vampirul trecutul
de muritorvampire
de fiinţă nesemnificativă
care
se hrănea
cu un sânge de viţă nobilă
care
se hrănea
cu sângele virginelor brunete
iubeşti un trecut
atât de dureros
încât
refuzi să vezi

există un final
în toată
povestea tragică
a unei Juliete
uitate de
iubitul ei Romeo
Ţi-aş fi zâmbit
dacă
nu aş fi ştiut

inima ta
este donată
unei alteia
care are nevoie de ea.

Zilele trecute m-am revăzut cu „P”. Avea acelaşi farmec şi aceeaşi tandreţe cu care mă cucerise în copilărie. Îmi pare atât de rău că nu i-am acceptat „cererea de prietenie” atunci când mi-a fost oferită…eram prea mică, prea speriată de lume. Am mers la o terasă şi parcă fără să mă întrebe a comandat sucul meu preferat. Pe moment m-a bufnit râsul, dar ochii lui mi-au dat de înţeles că…nu este chiar momentul să râd.
A început să îmi povestească de ultimele chestii din viaţa lui…chiar îmi era dor de asta, să stăm şi să povestim cele mai stupide lucruri. Cel mai…jenant moment a fost când a venit o vânzătoare şi i-a zis : „un trandafir pentru iubita ta?”. Eu deja eram toată roşie în timp ce la el roşeaţa îşi făcea apariţia în obraji. Am refuzat-o spunându-i că sunt sora lui şi că ne aşteptăm partenerii. Când a plecat P s-a uitat la mine şi a râs ca un copil. Rar îl văd făcând asta. De obicei, el este ăla sobru, cu o figură serioasă.
De când îl ştiu pe P? De mulţi ani, nici eu nu mai ştiu sigur, dar ştiu că el a fost cel care m-a ţinut în braţe când am plâns prima şi ultima dată pentru un băiat, că el mi-a oferit batista când am condus-o pe ultimul drum pe bunica mea sau când m-am certat prima dată cu… L-am găzduit în casa mea când a plecat de acasă din cauza certurilor stupide cu ai lui. Şi l-am învăţat că femeia de lângă el trebuie preţuită cu orice preţ.
„Te-am iubit ca un puştan.”
„Te-am iubit ca pe un frate.”
Astea au fost singurele cuvinte legate de ceea ce a fost între noi.
Mi-a spus că o să plece în curând în afara României. Nu m-a încântat ideea de a fi departe de el, dar este vorba de viitorul lui. I-am zâmbit şi i-am spus: „promit să te vizitez în vacanţe.”
Acum îşi face bagajele. Am vrut să îl conduc la aeroport, dar m-a refuzat. Ştie că o să plâng la plecare…nu a fost niciodată o persoană sentimentală sau căreia să îi placă despărţirile.
Mi-a promis că îmi va scrie câte un mail în fiecare zi să îmi povestească…
O altă prietenie care va dispare în timp…

Iulie 2017
L M M M V S D
« Iul    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhive

Powered by BannerFans.com
Blogul lui Crin

Photobucket
Sibienii.ro -Stirile care dau aroma cafelei tale
Spune NU drogurilor!
banner nou