You are currently browsing the category archive for the ‘d'ale regimului’ category.

Cum veneam eu frumos de la muncă vai de capul meu, dornică de un duş rece şi ceva de băgat la maţ, m-akm urcat într-un ratb full.
În spatele meu se postase un „domn” pe la vreo 60 de ani, respectabil, la costum, aranjat toate alea. Şi se tot foia pe la spatele meu. Iniţial am zis că îl deranjează ghiozdanul meu aşa că l-am dat jos. Credeţi că s-a potolit? Nu! Repeta aceeaşi mişcare enervantă. M-am strâns să nu îl incomodez şi el hopa după mine, când deodată simt ceva tare în zona fundului. Am simţit că înnebunesc. Omu îşi găsise o activitate dubioasă cu fundul meu. Scandal nu puteam face: cine ar crede o puştoaică în locul unui domn aranjat?
M-am aşezat în cea mai incomodă poziţie astfel încât să nu aibă cum să mai aibă acces la fundul meu şi m-am rugat să ajung mai repede în staţie. La prima am coborât.
Şi cică să respecţi bătrânii.

Anunțuri

După două zile de stat în pat şi dormit în continuu a venit luni. Această „minunată” zi în care trebuie să mă dau jos din pat, să merg la muncă ,să renunţ la pijămăluţele care mi-au ţinut cald două zile.
Cred că nu sunt singura care abia aşteaptă să vină vineri, deşi nici bine nu a început săptămâna.

De aseară presimţeam că nu o să dorm prea bine în noaptea ce tocmai a trecut. M-am foit, m-am răsucit, mă puneam în fund, îmi trăgeam un bobârnac şi încercam să adorm.
Slabe şanse, iar cearcănele din dimineaţa asta sunt dovada vie.
Dar credeţi că asta este suficient? Şi normal că nu! Pentru că la muncă este extrem de cald şi afară extrem de frig am reuşit să răcesc. Nu foarte tare, dar suficientz cât să mă doară în gât şi mai ales capul [deşi cred că este mai mult de la bobârnacele de aseară], să îmi curgă nasul, să tuşesc şi să fac şi un pic de febră…că deh! Nu era tacâmul complet. Acum stau şi mă gândesc că iar o să mă îndop cu citrice şi pastile ca să scap repede de răceala asta afurisită. Dar de data asta chiar nu a fost vina mea. Nu am ieşit despuiată din casă, nu am băut rece şi nu am mai adormit cu geamul deschis. Dar din moment ce la muncă este extrem de cald- la modul că ajungi să transpiri- şi ieşi afară unde te loveşte cancerul de pe lume…cam greu să rezişti unei răceli de acest gen.
Şi ştiţi ce este culmea? Că eu am urmat un tratament pentru întărirea sistemului imunitar şi …cred că l-am cam urmat degeaba pentru că sistemul meu imunitar cam este la pământ.
P.s: printre picături am visat că umblam după un master. Ştiţi ce am ales într-un final? După ce m-am pus în fund şi am început să plâng că nu găsesc nimic… PSIHOLOGIA. Şi ştiţi ce este mai ciudat? Că acolo m-am decis să merg.

L.e:
– după ce m-am îndopat cu supă fierbinte am scăpat de toate celea. Mă mai doare puţin capul, dar vorba lui daddy: „este primul semn că îl ai”.
– am reuşit să adorm o oră neîntoarsă. Desigur că atunci când îmi este somnul mai dulce primesc un mesaj de la Raluca: „Dormi?”. Asta păţeşti când te plictiseşti la muncă.
– i-am trimis un mail profesorului coordonator de la master să văd ce îmi spune.

Nici bine nu am ajuns de la scârbici că deja mi-am pus în gând să fac o supă. Îmi era dor de ceva cald şi mai ales de ceva gătit. Asta şi pentru că stomacul meu începuse să îmi atragă atenţia că l-am hrănit cu ce nu are voie.
Zis şi făcut! După un duş mi-am pus pijămăluţa şi m-am îndreptat spre bucătărie. Am curăţat cartofii, morcovii, ţelina şi …ăăăă am uitat cum îi spune. Desigur că nu am uitat şi pieptul de pui pe care l-am pus puţin la fiert. După o oră era gata supa şi o savuram cu câteva frunzuliţe de pătrunjel.
Recunosc că nu am făcut prea multe porţii, dar suficient cât să evit zilele acestea mâncarea mai uscată.
P.s: nu am poze pentru că mi-a fost lene să mai fac şi asta 😀 Este de înţeles,nu?

Desigur că titlul este oarecum ironic având în vedere că îl ultima vreme abia dacă am avut timp de mine. Sinceră să fiu nu mă aşteptam ca timpul liber după angajare să scadă dramatic. Mi-e dor de zilele în care mă trezeam la 12.00, de zilele în care stăteam numai în pijamale, în pat şi uitându-mă la filme toată ziua. Acum mă trezesc de dimineaţă, plec la muncă şi ajung la prânz poate chiar seara ruptă de oboseală, plictisită, sictirită…vai de capul meu. Îmi ignor prietenii, îmi ignor familia, îmi ignor organismul. Abia aştept ca în luna august să plec cu Raluca la mare să stăm câteva zile cu creierii la prăjit şi să ne odihnim cât mai mult.
Zilele trecute am avut o tentativă să îmi programez o zi pentru tuns. Am eşuat lamentabil. În zilele în care nu sunt la muncă dorm şi o ieşire de vreo 3 ore din casă este un chin prea mare pentru mine. Am ajuns să îmi programez inclusiv mesele…nu de alta, dar mi s-a mai întâmplat ca din cauza muncii să uit să mănânc şi să mă trezesc cu o durere de stomac insuportabilă. Groaznic!
Acum mă rog ca în zilele libere să apuc să îmi regăsesc odihna de altă fată.
E „naşpa” să fii matur! Ai prea multe responsabilităţi. Bleac!

Şi aici fac referire la răzvrătirea mea cu privire la regimul alimentar. Am rezistat o lună?
De două zile m-am reîntors la regimul pe care îl urmam pentru stomac şi mişcarea din fiecare dimineaţă.
Mami Mami!!! Promit să nu mai fac şi să fiu fată cuminte şi ascultătoare.
P.s: abia aştept să merg mâine cu Raluca la film…yey!

Am găsit o soluţie pentru problema mea. Aia de mă plângeam zilele trecute: faptul că nu fac suficientă mişcare: o oră pe seară de dans. Pot fi obosită, sictirită, lipsită de orice noimă o oră o dansez. Măcar aşa ştiu că o să iasă niscaiva toxine din mine

Am observat că stilul meu de viaţă a luat-o pe arătură. Iar am început să dorm puţin, să beau multă cafea [deşi la stomacul meu minunat numai cafeaua mai lipsea], să mănânc neregulat şi să am o viaţă cam sedentară. Recunosc cu mâna pe inimă că devine deranjantă situaţia şi sper să iau măssuri cât mai curând mai ales că nu îmi face deloc bine. [p.s: tot am „regimul” nesănătos, deşi mănânc minim 4 fructe pe zi…paradoxal,nu?]
Încercam să mă gândesc la un program cât mai…echilibrat, dar datorită programului flexibil de la muncă se cam duce pe apa sâmbetei dorinţa mea.
De săptămâna viitoare sunt decisă să iau nişte măsuri cât mai drastice. Nu vreau să mă trezesc că iar iau proporţii şi incapabilă să fac ceva cu privire la acest lucru.
Eheheee!!! Mă aşteaptă zile negre :))

Mă uitam la o emisiune cu şi despre obezitate. Ideea stă în felul următor: nişte oameni disperaţi recurg la o operaţie prin care li se scoate o parte din stomac. Adică se micşorează stomacul. MULT! Nu ştiu cum ar trebui să văd problema asta, dar este puţin cam ciudată situaţia.
Pentru mine oamenii care recurg la astfel de metode mi se par atât de comozi încât refuză să încerce să lupte. Mulţi se aşteaptă la rezultate după 2 săptămâni şi când văd că în loc de 10 kilograme au slăbit numai 1 kilogram devin frustraţi.
Înainte de a continua ţin să fac o precizare: aici vorbesc strict de oamenii care bagă în ei ca sparţii…nu şi de cei care au probleme cu tiroida. Eu din păcate mă număr printre cei care au tiroidă şi orice mănânc pun pe mine…fără mişcare nimic nu ţine.
Bun! Revenim la subiect. Am întâlnit persoane perfect sănătoase care mâncau de rupeau la KFC sau Mec şi apoi se plângeau că nu îi mai încap blugii. Asta nu o pot înţelege.
Operaţia asta despre care vă vorbeam [nu ştiu care este denumirea ştiinţăfică] a dus la scăderea în greutate cu până la 45 de kilograme în 4 luni. Sincer nu mi se pare deloc sănătos. Nu ştiu de ce, dar consider că există un pericol în privinţa asta…mai ales în cazul inimii: slăbitul sau îngrăşatul brusc dăunează inimii.
Şi ce se întâmplă după ce se reface stomacul? Există şanse de îngrăşare,nu? Pentru că stomacul este flexibil şi se măreşte sau micşorează în funcţie de cantitatea de mâncare primită.
Nu ştiu dacă aş acceta vreodată să recurg la o asemenea metodă care sinceră să fiu mi se pare de-a dreptul disperată. Încerci un an de zile de să te ţii de un regim sănătos, de mişcare şi masaj şi nu cred că nu o să existe rezultate…nu?

Nu ştiu de ce mi s-a făcut dor să savurez un pahar cu vin roşu. Şi cum am promis să nu mai beau m-am înfruptat din nişte bomboane cu lichior…atât de multe că am reuşit să mă ameţesc puţin.
Acum mă bucur de plăcerea de a râde cu poftă la fiecare glumă auzită la tv. Şi aştept să se ducă efectul lichiorului din bombonele :))

M-am urcat pe cântar şi am văzut rezultatele: m-am îngrăşat 3 kilograme. Ce înseamnă asta? Înseamnă că mă aşteaptă zile grele: de la alergat după Puşa [pentru că plec la Galaţi] şi până la suplimentarea exerciţiilor…aşa ceva nu se mai poate domnule. Gata! S-a terminat Paştele şi trebuie să revin la greutatea iniţială.
Uraţi-mi noroc!

Am tot citit despre Kelly Osbourne şi despre regimul ei prin care a slăbit 20 de kilograme. O admir pentru asta şi totuşi reuşeşte să-mi stârnească milă. Nu o văd deloc fericită. Nu mai văd zâmbetul din trecut…sau poate doar mi se pare. Cine ştie?!
Ideea stă în felul următor: am observat asta şi la mine. Am devenit mult mai tristă, mai puţin zâmbitoare, mai lipsită de energie decât în trecut. Simt mereu nevoia să dorm, să stau, să nu fac nimic. Nu ştiu cât este de normal, dar …nu este firesc.
Dacă în trecut mă simţeam ca o bunicuţă acum chiar sunt o bunicuţă. De când m-am ales cu buba la stomac încerc să am un regim cât mai sănătos, dar parcă organismul nu îşi ia energiile de care are nevoie. Sunt mereu obosită şi parcă cu greu mă pot mişca. Mă sperie ideea ca la 24 de ani să mă simt şi să trăiesc ca o persoană trecută de 70 şi de ani. Nu mi se pare firesc.
Am încercat cafea – deşi nu am voie şi stomacul a avut grijă să mă atenţioneze- am încercat să dorm, să beau ceaiul…nimic! Mereu sunt încercănată, mereu mă simt obosită fizic şi psihic.
Să dau vina pe locul de muncă? Nu am motive. Am un program lejer, nu sunt stresată şi totuşi de unde aceste efecte secundare.
Ba mai nou din orice motiv care ar putea să mă supere stomacul începe să îmi dea şuturi şi cum în ultima vreme am avut câteva supărări stomacul m-a certat. Mă enervează că sunt la mâna lui şi că nu face aşa cum îi dictez eu. Este ca un copil alintat şi simt o mare nevoie să îl educ aşa cum vreau eu.
OOOFFF!!! Sunt o babă care se plânge toată ziua.

Am început procesul de renunţare la plămâni. 2 kilometri, multe fluierături din partea gunoierilor plus o sperietură groaznică.
Să vă povestesc. Cum alergam eu aşa aka îmi scuipam plămânii eram atentă la muzica dată la maxim din căşti şi alerg şi alerg şi alerg. Până buf! Mă trezesc într-o zonă pustie a parcului. Deja mă treceau gânduri negre. Ce am făcut? Stânga-mprejur şi fugi de unde ai venit. Când am văzut bătrâneii care m-au întrecut la alergat m-am simţit mai bine. Mai rămâne să văd când nu sunt gunoierii pentru că sinceră să fiu mă sâcâie la mentol să aud: aşa matinală păpuşica?

P.s: dacă aveţi sfaturi cum să nu îmi scuip plămânii la alergat vă rog să îmi spuneţi. ŞI DAAAA!!!!ŞTIU!!!Fără miracole din prima.

Ca de fiecare dată se găseşte cineva care să îmi reamintească de minunaţii mei pitici de la cap. Ce este drept eu chiar ţin la ei şi ar fi urât din partea mea să îi ignor de fiecare dată.
Unul dintre ei este aranjarea programului. În fiecare dimineaţă mă trezesc la 5.15, la 5.30 mă apuc de exerciţii. La maxim 6.10 le termin şi până la 6.28 [fără nicio vrăjeală] termin de mâncat. La 6.29 sunt sub duş până la 6.45 şi apoi în camera mea până la 7 sunt gata de plecare.
Când i-am povestit cuiva programul meu a râs şi a spus că nu sunt normală la cap. Ce este drept cam are dreptate şi asta din simplul motiv că îmi programez dimineaţa la minut.
Îmi place programul ăsta. O să sune ciudat, dar îmi conferă o siguranţă. Ştiu ce trebuie să fac şi nu stau cu gândul că „VAI DOAMNEEE!!!! Ce fac în dimineaţa asta?”.
Ăsta este unul din mulţii mei pitici.
Alţii? De exemplu nu suport să stea cineva în dreapta mea. NU SUPORT! Este chinuitor când trebuie să merg cu daddy pentru că el este ca mine: nu suportă să stea cineva în dreapta lui şi ghici ce: el câştigă şi eu trebuie să stau în stânga lui.
Nu suport să se uite cineva la mine când mănânc, nu suport să se joace cineva prin părul meu.
Ştiu sunt pitici la cap! Unii mari, dar eu ţin la ei şi nu vreau să renunţ la ei prea curând.
P.s: voi ce pitici la cap aveţi?

De o lună de zile am revenit la sentimentele din trecut: a.k.a: insomniile. Încerc să dorm şi nu prea îmi iese. Am încercat să fac mişcare şi mai multă , cafea nu beau, ceai verde sau negru nu…deeeeeci nu ştiu de la ce le am.
De azi revin la valeriană. Să sperăm că în maxim 2 săptămâni revin la sentimente mai bune.

Pentru că azi se face fix o săptămână de când am ajuns la urgenţe am zis că ar fi drăguţ să vedeţi şi ce amintire mi-a rămas de la această „minunată” experienţă:

Din păcate pentru mine am venele foarte subţiri. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să văd cum se ceartă asistentele care încearcă să mă paseze de la una la alta. Una mi-a şi spus că îi este frică să îmi ia sânge pentru că în loc de vene am nişte firişoare.
„Amintirea” de la urgenţe este de asemenea făcută de o asistentă care a venit la insistenţele medicului. Mi-a plăcut reacţia lui: mie îmi este frică să îţi fac injecţia. Stai să chem pe cineva.
Desigur că am urlat de durere mai ales că în zona aia nu se fac injecţii- sunt prea multe vene principale şi bla bla bla. Nu am înţeles eu prea clar. Şi cică nu trebuia să mişc mâna, dar când vezi ditamai acul în mână cam ai tendinţa să încerci să o mişti. Este bine că acum nu mă mai doare aşa de tare ca în trecut când abia o puteam mişca.
Cel mai amuzant e când le zic celor de la serviciu că de fapt m-a bătut prietenul :)) fac nişte ochi maaaaaaaaaari. Se uită ciudat la mine şi apoi le zic: e de la injecţie. Nu am nimerit bine vena când m-am drogat =)) Ce sadică sunt!
Acum aştept cu nerăbdare să îmi treacă pentru că deja simt că nu mai am răbdare. Cineva mi-a spus să dau cu cremă şi să masez o dată la 3 ore, dar cum eu o dată la 3 ore dorm….vă daţi şi voi seama de rezultat,nu?
P.s: mâine este luni? Dar de ce????:((

Băi voi aţi văzut scările rulante de la Unirii? Nu alea din pasaj. Alea de la peron. Să mor de nu m-a bufnit râsul. Oamenii se îngrămădeau ca nebunii la scările rulante, iar scările normale erau pustii. Cum se poate aşa ceva? Există o lene aşa mare încât nu mai sunt capabili să urce 20 de trepte??? Am rămas perplexă când am văzut că foarte mulţi oameni preferă scările rulante în schimbul celor normale. Recunosc că şi eu le mai folosesc, dar asta se întâmplă o dată la secol şi când sunt obosită. Să fim serioşi. Chiar sunt unii incapabili să urce 20 de trepte? Chiar erau nevoie de scările alea rulante?!

Ăsta este noul meu diagnostic. Traducere pentru cei care se uite câş la monitor: început de ulcer. Încă 2 crize precum cea de duminică şi ajung sub bisturiu. Ce înseamnă asta? Un regim alimentar nesimţit de strict. Şi ştiţi ce este culmea? Că îl respect dumnezeieşte.
Orium m-au surprins medicii de la urgenţe care s-au purtat super frumos cu mine. Chiar mă amuzam cu lumea: babele mureau pe acolo şi de mine se ocupau 2 medici ;)) Norocoasa de mine!
Sper să nu mai trec niciodată prin ce am trecut duminică. A fost pentru prima dată când am mers la spital pentru că nu mai suportam durerile. Şi eu suport durerile fără probleme, dar se pare că de data asta chiar nu am mai suportat.
De la ce am făcut? În principiu pentru că nu beau multe lichide, că nu am mesele regulate [acum sunt obligată să mănânc la 3 ore. Fără vrăjeală. Dacă nu mănânc începe să mă doare stomacul], nu mai am voie să ţin „regimuri miraculoase” [în mare parte de la ele mi se trage] şi desigur am un regim foarte sever.
P.s: am acum o poftă de junk food de nu ştiu ce este cu mine :))

Acum câteva zile vorbeam cu o prietenă despre regimurile alea „miraculoase”. Ea crede că o să aibă efect şi că totul o să fie bine şi frumos. Şi eu credeam asta. De trei ori am crezut asta şi a treia oară m-a costat stomacul. După ce m-a ameninţat doctoriţa că sunt la un pas de gastrită din cauza regimurilor astea „minunate” am pus mâna să muncesc.
Recunosc cu mâna pe inimă că este groaznic de greu să rezişti tentaţiilor la început, să te trezeşti de dimineaţă să faci exerciţii şi tot aşa. Din păcate, foarte multe fete încă mai cred că aceste regimuri sunt minunate şi grozave. Că o să ajungă ca Angelina Jolie etc în mai puţin de o lună. GREŞIT! Fără muncă, fără un regim strict (adică să nu mori de foame) şi multă voinţă nu o să reuşeşti să slăbeşti deştept. Ce înţeleg prin slăbit deştept? Că după ce ai terminat regimul nu dai iama la frigider să îl goleşti.
Nu mă luaţi cu: se micşorează stomacu şi nu mai am aşa mare poftă de mâncare. Stomacul nu se micşorează după o săptămână sau o lună. Este fizic imposibil. Stomacul se micşorează în timp, nu după 2 cine sărite.
Dar eu una nu mai încerc să mai coving pe careva de greşelile pe care le fac din cauza regimului. Să se prindă şi singuri. Că eu aşa am făcut şi mi-e mai bine acum.

Este a doua săptămână de training şi a doua săptămână în care mă trezesc de la 5 juma ca să fac mişcarea de dimineaţă. Ceva este în neregulă cu mine :))

Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Iul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhive

Powered by BannerFans.com
Blogul lui Crin

Photobucket
Sibienii.ro -Stirile care dau aroma cafelei tale
Spune NU drogurilor!
banner nou