Nu ştiu ce am în seara asta, dar mă simt tare ciudat. Nu îmi explic motivele. Poate că ar trebui să dau vina pe durerea de cap…sau pe oboseală…şi totuşi nu sunt suficiente.
Mi-am amintit de cuvintele cuiva…”tu nu eşti fericită, nu eşti atât de fericită pe cât credeam…” Chiar stăteam şi mă gândeam de câte ori am mai zâmbit sincer zilele, săptămânile…lunile astea. De puţine ori, de prea puţine ori. Nu încerc să caut problema şi sp o rezolv…sunt mult prea comodă ca să mai fac asta. Sau pur şi simplu mult prea obosită ca să mai continui “lupta” asta cu mine, cu lumea…cu timpul.
Băi deci vă zic la modul cel mai serios: mi s-o luat de la atâtea campanii electorale!Numai afişe cu feţele viitorilor porci prin tot oraşul, pe mess văd statusuri sau avatare cu indivizii ăia, tractoraşele alea nenorocite cu microfoane.
Abia aştept să se termine şi cu asta să văd mizeriile lăsate în urmă de afişele electorale şi alte celea.
- iar intră ăia de la metrou în grevă…vă hotărâţi oameni buni azi ce planuri aveţi pe viitor?!
- moşii de la metrou sunt cei mai perverşi. Azi a vrut unul să îmi pună mâna pe fund…bine că am ghiozdan şi l-am amplasat strategic între fundul meu şi mâna lui
- cică la muncă se lasă cu scandal )
- şefii de la noul departament la care lucrez pe o perioadă nedeterminată de timp sunt super încântaţi de mine…ceea ce e de bine,nu?!
De la o vreme încoace am văzut o invazie în rândul tinerilor pentru pasiunea numită fotografie. Mie sinceră să fiu mi se pare o mare pierdere de timp. Nu ai ce face? Te apuci de fotografie, îţi iei un aparat bengos care să gândească pentru tine şi te dai mare „jmecher” în rândul prietenilor cum că acum eşti mare sculă pe basculă de artist. Această discuţie am avut-o şi la reuniunea bloggerilor cu două persoane. Acum tehnologia face cea mai multă muncă, ideile din păcate nu pot fi create de aparat…că dacă ar fi fost pe aşa.
De ce pe vremea când erau aparatele alea vechi nu era aceeaşi pasiune comună? Sau când a apărut „săpuniera”? Adică hai să gândim la rece: ca să fii un fotograf bun trebuie să ştii să lucrezi şi cu un aparat din secolul trecut fără probleme, să faci nişte poze impecabile şi tot aşa. Să nu apelezi la fotoshop, la trucuri care maschează adevărata poză.
Eu sinceră să fiu nu îmi place această artă, nu m-aş chinui să o înţeleg şi nu m-aş apuca să fotografiez tot felul de chestii doar că mi se pare ceva interesant sau mai bine spus la modă.
Am zis că nu merită să te chinui să le explici celorlalţi faptul că una este să te declari fotograf şi alta este să te declari artist în fotografie. Dar na…poate că am o mentalitate greşită în această privinţă.
Să mă lămurească şi pe mine cineva cum de ploadele de până la 20 de ani arată muult mai îmbătrânite decât mine. Mă uitam peste nişte poze dintr-o revistă şi era una…băi arăta foarte bine. Şi hop mă trezesc eu: “bă ce bine arată asta la vârsta ei” [crezând că deja duduia are vreo 30 de ani].Când citesc datele ei avea 18…18 ANI?! Deci…lîmuriţi-mă că să mor de înţeleg. Ce pana calului îşi fac tipele alea de se îmbătrânesc în halul ăla?
Să spunem că sunt photoshopate pozele şi bla bla bla…dar acum vine o altă întrebare: am văzut ploade care se lăudau că abia ce şi-au luat buletinul şi le dădeam peste 18 ani.
Păi eu la 14 ani ziceai că sunt un bebeluş mai dezvoltat.
Îmi amintesc de o fază cu o asociată de-al mamei. M-am dus eu la ea la birou ca să fac nu ştiu ce şi mai era acolo şi o tanti. O salut politicos, mi se răspunde la fel de politicos, îmi tuflesc posteriorul pe un scaun şi aştept să termine discuţia. Deodată o aud pe tanti aia că zice: “Vaaai dar ce fetiţă cochetă aveţi! Dar o lasă la şcoală cu cercel în nas?”
În secunda doi eu am ridicat ochii din revistă nedumerită de ce spusese tanti aia. I-am spus că la facultate nu ni se mai fac astfel de observaţii. Reacţia tipei a fost una neaşteptată: TU eşti la facultate?!
La care mama: dar câţi ani îi daţi?
Tipa: 13?
Mama: are 23.
Să pice aia de pe scaun. Se crucea şi nu îi venea să creadă. I-am explicat că nu mă machiez decât de foare puţini ani şi oricum foarte rar şi deloc strident, că nu îmi plac hainele de piţipoance specifice vârstei şi că prefer să arăt de 13 la 23 de ani decât de 23 de ani la 13 ani.
Şi ăsta nu este singurul caz. V-am spus şi de faza de la concert când efectiv TOŢI gardienii de acolo m-au întrebat dacă am buletinul şi dacă îl pot arăta, în timp de ploade cu muuult mai mici decât mine treceau fără probleme pe lângă ei.
De unde vine moda asta…sau mai bine zis plăcerea asta de a fi mai matură decât eşti? E mult mai “fain” să ai faţă de copil şi să te porţi ca atare. Nu îţi spune nimeni: “nu crezi că e cazul să te maturizezi?”
Dar na…ca fiecare ploadă mai cresc şi eu din când în când. Cea mai tare fază a fost cu o puştoaică de la muncă. Cerea diferite sfaturi colegelor şi am încercat să îi explic anumite chestii. Mi-a spus ceva de genu: tu oricum eşti mai mică decât mine…deci nu ai habar. I-am zis că se înşeală şi că am habar despre lucrul respectiv. S-a uitat cu greaţă la mine şi mai mai să îmi întoarcă spatele. I-am explicat politicos că la cei 24 de ani ai mei lucrul ăla despre care ea tot cerea informaţii este deja destul de cunoscut de către mine. A căscat ochii mirată de ce auzea, dar am zis că nu are nevoie de un sfat de la mine…aşa că mi-am întors spatele şi mi-am văzut de treabă ignorând rugăminţile de ajutor ale respectivei.
Acesta cred că este singurul dezavantaj pe care diferenţa dintre vârstă şi aspect îl prezintă.
Şi totuşi: de ce şi cum reuşesc fetele alea să se îmbătrânească?
Am nevoie de un sfat legal: cei de la firmă ne-au băgat o nouă condiţie: să vindem 10 carduri pe fidelitate pe lună. În caz contrar ni se taie din bonusuri. Câştigul din vânzarea lor era iniţial de 30 de ron, dar acum este de 20.
Eu pe contract nu am văzut nimic scris de un asemenea lucru.
Şi acum vine întrebarea mea: au voie să facă aşa ceva? Şi dacă nu cui trebuie să mă adresez pentru a se lua măsuri- nu mă duc la nimeni din firmă pentru că oricum îi doare în CUR(scuze expresia).
M-am decis să particip la concursul de pe Arhi, concurs sponsorizat de Arsenal Park. De ce? Păi să îi fac un cadou surpriză fratelui meu a cărui zi de naştere e pe 13. Deja mă simt ca zâna măseluţă. Eeeehhh! Nu despre asta trebuie să vorbesc.
Iată povestea:
Eram eu ploadă cuminte…abia intrată la facultate şi am decis cu gaşca să mergem la Buşteni. O ultimă vacanţă înainte de sesiunea de restanţe )
Ne-am urcat noi în tren: cu căţel şi cu purcel- fiecare din noi avea minim 2 genţi- nu ne întrebaţi ce aveam prin ele, aveam de toate, mai puţin strictul necesar.
Ajungem noi după muuuuuuuuuuuuuulte ore de mers cu trenul la destinaţie. Desigur că gara nu era în apropierea căsuţei unde aveam să stăm. Şi am luat-o noi aşa uşor perpedes până la destinaţie. Noi ca nişte fete ce ne respectăm nu puteam să trecem fără ne uităm şi prin magazine, iar asta a dus la multe blesteme din partea băieţilor care erau obligaţi să stea pe afară să ne aştepte.
Într-un final am ajuns la căsuţă, ne-am trântit bagajele în mijlocul camerei şi am început: prima la duş! Fetele se abonaseră primele. Ce înseamnă asta? Înjurături din partea băieţilor. Ştiţi cât stă o fată la duş?
După câteva ore am apucat să ne deplasăm posterioarele prin oraş. Să vizităm zecile de magazine cu sute de prostioare pe care le-ai putea găsi şi la colţul blocului, dar desigur că nu erau luate de aici.
Toate bune şi frumoase până a început ploaia. Şi ploua…şi ploua…şi ploua. Desigur că băieţilor li se făcuseră poftă de grătar. Noi: băi oameni buni PLOUĂ!!!! Nici dacă pui o cisternă cu benzină nu ai cum să aprinzi lemnele ude. NU, NU şi iar NU! Ei vor domnule grătar. S-au pus trei crai de la răsărit să facă un nenorocit de grătar. Unu ţinea umbrela să nu pice peste grătar, unul rupea ziarele cumpărate şi le punea la grătar ca să scoată ceva foc, iar ultimul pregătea carnea. Ce făceam noi duduile cochete? Eram ocupate să ne facem poze, să căutăm haine uscate, să râdem de băieţi. Că deh…nu era să ne punem pe făcut grătar. În schimb curajoasa de mine s-a gândit că tăiatul lemnelor este floare la ureche. Am luat toporul şi POC una la o bucată de lemn. Desigur că a intrat tare şi se blocase….am tras eu cât am tras şi degeaba. Nervoasă am ridicat toporul cu bucata de lemn înfiptă în lamă decisă să dau cât pot de tare de pământ. Desigur că l-am azvârlit atât de tare peste cap încât bucata de lemn s-a desprins de lamă şi a ajuns în curtea vecinilor. Speriată am scăpat toporul din mână. L-am scăpat atât de strategic încât a picat cu mânerul peste piciorul prietenului meu de atunci care…paradoxal era în papuci. Printre lacrimi de la atâta râs încercam să îmi cer scuze, dar nu îmi dau seama din ce motive nu prea eram convingătoare.
Dacă tot stăteam ca duduile la restaurant am zis să ne facem utile. Şi ne-am pus pe tăiat. Cea mai mare greşeală: am reuşit să ne tăiem. După chinuri, înjurături, ţipete, boceli am pregătit cartofii. Acum hai să îi ducem afară.
Cine se abonează?! Eu că doar eram tupeista grupului..de fapt vroiam să îmi răscumpăr greşeala pentru faza cu lemnul. Când să ies din casă mă împiedic de prag, mă lipesc de gardul din faţa uşii şi văd cum cartofii se lipesc unul câte unul de asfaltul rece şi ud.
Băieţii deja scoseseră toate cuţitele din dotare, fetele se închiseseră în casă şi eu stăteam în faţa uşii închise şi cu privirile ameninţătoare ale băieţilor aţintite asupra mea.
Ce este de făcut? Simplu: poziţia ghiocelului şi: “îmi pare rău, dar e ud şi…”
Fetele stăteau comod la balcon şi spuneau: hai băăă iertaţi-o că e mică şi nu ştie…deşi culmea eram baba grupului.
Deja foamea începea să îşi spună cuvântul. Eu stăteam cu nasul în grătar să văd dacă s-a aprins cât de cât, fetele mâncau mere şi băieţii se dregeau cu vin şi spuneau: “frate ce vreme…nu ne lasă să facem grătar”
Desigur că unul nu avea curaj să spună: ştiţi…nu cred că avem şanse să mâncăm grătar în seara asta. Dar a avut cineva curaj?! Da! O fată cu gura mare…şi nu, nu sunt eu aia. Am lăsat toate alea acolo- mai puţin carnea pe care am băgat-o la frigider…rectific: pe care băieţii au băgat-o la frigider- le era frică să îmi mai lase ceva pe mână şi am plecat la pizzerie.
Deci în loc de grătar am mâncat pizza, în loc de plaja la munte, am stat cu gecile de ploaie pe noi şi în loc să ne plângem că nu este ceea ce credeam că o să fie am râs ca nebunii de toate păţeniile, inclusiv de cartofii omorâţi de cimentul ud
În general nu sunt fană hip şi hop, dar sunt unele formaţii care nu pot spune că nu îmi plac. De curînd şi-a scos Puya o melodie…cu o tipă…nu ştiu cum se numeşte şi sinceră să fiu nici nu mă interesează.
Eu una personal am o părere exagerat de proastă despre individul ăsta. A apărut la un moment dat într-o emisiune de-a lui Măruţă şi se lua de nu ştiu ce puşti de pe acolo că e îmbrăcat ca la depozit, cu “fake-uri”. Bine că este el mare “designer” şi ştie cum să se îmbrace.
Cineva mi-a spus că respectiva emisiune a fost regizată şi că el nu e chiar aşa de scârbă şi bla bla bla. Regizată sau nu omul şi-a jucat foarte bine rolul, iar atitudinea sa de doi lei mi se pare prezentă cam peste tot. Cât de neuronii din capul său…eeehhh detalii….detalii.
Revenind la subiectul ultimei melodii. După cum vă spuneam în clip apare şi o…individă. Nu prea ştiu cine este şi care este viaţa ei, dar mi se pare o mică piţipoancă doritoare de recunoştinţă. Acum fie vorba între noi nu cred că există hip hoper care să nu îşi tragă în dotare minim 3 piţipoance pe minutul filmat. Că deh băieţaşii cu pantaloni la baza gleznelor sunt mai “jmecheri” cu câte o blondă siliconată în dotare şi să mai dea şi din braţe ca nişte curci bete..deja este raiul pe pământ.
M-a amuzant la un moment dat afirmaţia cuiva: hip hoperii ăştia cred că habar nu au ce înseamnă să primeşti o mamă de bătaie în toată regula. Îi dau dreptate. Cel puţin la noi cam aşa stă treaba. Hip-hoperii la noi sunt nişte copilaşi frustraţi, care la viaţa lor au fost refuzaţi de prea multe fete şi acum încearcă să îşi recapete orgoliul fugit de ceva vreme.
O singură trupă de hip şi hop îmi place la nebunie de la noi…Paraziţii. Oamenii ăia chiar au ceva de spus, iar interviurile lor nu am auzit să înceapă cu “ăăăăăă”.
Cât de restul…prefer să mă abţin. Acum există două mode: să fii hip-hoper şi/sau fotograf (despre asta o să discutăm mai pe seară).
Când eram prin liceu eram mare fană “Cronica Cârcotaşilor”. Nu exista emisiune pe care să o ratez şi mai ales pentru că ştiam că a doua zi aveam ce bârfi cu colegii pe la orele plictisitoare.
Anii au trecut, eu am crescut, iar cârcotaşii au devenit din ce în ce mai penibili.
Hazul lor a dispărut cu vreo 4 ani în urmă. De când am intrat la facultate am renunţat să mă mai uit la el. Glumele pe care le fac sunt…deloc amuzante, cel puţin din punctul meu de vedere.
Dezbrăcatu mi se pare un frustrat cu o nesimţire în dotare mult prea mare pentru inteligenţa sa, bebeluşele sunt alte două fufe care se crăcănează pe un birou în paşi de dans, Huidu s-a făcut cât un porc (fără supărare dragul meu, dar nu crezi că acum guşa ta se confundă cu gâtul?!), iar Găinuşă…nesemnificativ )
Recunosc că în liceu îi adoram, dar ca orice emisiune de divertisment şi aceasta are un termen de expirare….iar a lor a fost acum foarte mulţi ani.
Aşa a fost şi cu Vacanţa mare, cu Divertis şi multe alte emisiuni de acest gen. Toate devin plictisitoare la un moment dat.
Conştientizez că printre voi se află şi fani ai acestei emisiuni, dar cred că sunteţi destul de maturi în gândire încât să vă daţi seama de faptul că nu pot mulţumi pe toată lumea…şi că orice emisiune aduce atât fani, cât şi critici.
Per total?
Nu mă mai uit la cârcotaşi pentru că glumele nu mai au acelaşi bun gust ca la început.
1. Am fost la concertul Gorillaz. Puţin cam dezamăgită…nu vreau să dau mai multe detalii.
2. Toţi paznicii de acolo mi-au cerut buletinul pentru că au crezut că sunt minoră ))))
3. Ştie cineva să îmi explice faza cu: cizme, dresuri şi pantaloni scurţi? Că să mor de mă prind
4. Am văzut o piţipoanca gata gata să îşi buşească BMW-ul…săraca maşină.
5. Cum au ajuns toţi rataţii să facă rost de id-ul meu de mess?!
6. Azi am văzut o tanti care ieşise cu căţelul ei şi după ce ăla a făcut căcuţa tipa a luat o pungă şi a pus în pungă…:-o Eu am rămas traumatizată…există şi oameni educaţi.
7. Cum pot plozii ăia purta adidaşii cu şiretul larg? Nu le pică din picioare?
8. Ete ceva de la concert:
Scrisesem în trecut despre vizita mea la un nutriţionist…şi că individa era cât o vacă. Azi m-am umplut de draci când am văzut-o pe una care mă jur că avea vreo 90 de kg la maxim 1.70 şi era, citez, “consultant în nutriţie”.
Am şi eu o întrebare: cine dracu ascultă de o asemenea individă? Adică stai să mă lămuresc: îmi dai sfaturi cum să slăbesc, dar TU eşti incapabilă să slăbeşti?!Sunt eu mai naivă, dar nici chiar în halul ăsta.
Îmi amintesc că atunci când am fost la nutriţionist am fost profund dezamăgită de regimul dat: era copy- paste de pe net…nu merci! Asta pot face şi eu acasă. Şi cred că după regimul urmat de mine am reuşit să am nişte rezultate mult mai vizibile. Recunosc că în ultima vreme am slăbit foarte mult din cauza stresului, al oboselii şi datorită unei alimentaţii mai…nepotrivite: adică mâncam dimineaţa [ca o regină] şi seara [un iaurt], dar aveam grijă să nu îmi fie foame.
Îmi mai amintesc şi că în regimul respectiv aveam făinoase…nu nu! Eu de două luni nu am mai pus gura pe aşa ceva. Fără făinoase, dulciuri, prăjeli, mec,kfc şi alte astfel de mâncăruri, fără sucuri din comerţ. Recunosc cu mâna pe inimă că în ultima vreme am tras chiulul de la exerciţiile pe care le făceam, dar am avut grijă să le înlocuiesc cu mersul pe jos…nu este cea mai corectă schimbare, dar din păcate timpul nu îmi permite. Şi poftele devin din ce în ce mai persistente, dar nu vreau să renunţ…cel puţin nu după cât am tras. Mai grav e că vin sărbătorile şi o să spun NU cozonacilor sau mâncărurilor tradiţionale…şi o să mă îndop cu legume )
Cât de duduia care se dă mare nutriţionist îi recomand să se lase de meserie )
Aseară am decis să verific cum mai stă treaba cu regimul. Am mai slăbit încă 3 kg, îmi vin blugii din liceu şi….acum o să pun nişte poze.
Ţin să menţionez că pantalonii cu care am făcut pozele când i-am cumpărat pârâiau pe mine:
Mai am de dat jos 5 kilograme şi o să încap în blugii din generală.
Sunt foarte fericită şi mândră că am reuşit să mă ţin de regim, că în aproape două luni mi-am demonstrat că se poate dacă ai voinţă şi dacă te ţii de el.
În curând o să ies la cumpărături pentru noile mele haine…sper să am şi bani )
Cum butonam eu aşa cuminte telecomanda ajung la MTV. Şi aproape că mi-a picat telecomanda din mână: erau ăia de la Tokio Hotel. Prima întrebare care mi-a venit în minte a fost: ăştia mai există? Îmi amintesc că acum câţiva ani buni erau în mare vogă, deşi sinceră să fiu habar nu am care sunt melodiile lor )
Dar problema mea e alta: solistul este fată sau este băiat? Şi dacă este băiat cumva e gay?!
Sinceră să fiu încă nu m-am prins cum stă treaba cu instrumentul din pantalonii săi.
Îmi amintesc că prin anul 1 de facultate îmi dă add pe messenger o puştoaică şi începe să mă ameninţe că am avut tupeul să îl fac pe ăla (apropos: cum îl cheamă?) gay pe nu ştiu ce forum. Am încercat să îi explic cât pot eu de frumos că nu eram eu acea persoană şi că am treburi mult mai importante decât să îi prezint ei teoria chibritului.
A început să mă ameninţe că o să mă bată şi alte alea…până am întrebat-o câţi ani are şi dacă e pe stop de e aşa de ciufută. Ploada avea vreo 11 sau 12 ani.
Am rugat-o să îşi trăiască măcar acum copilăria şi să nu mai viseze la un puşti fără pubertate.
Şi da! I-am dat ignore.
Nu am absolut nimic cu persoanele care ascultă muzica ălora sau cu trupa în sine, dar mi se pare absurd să te îndrăgosteşti de un asemenea personaj.
Sora unei prietene ştia toate lucrurile legate de ei: cum îi cheamă, câţi ani au şi toate alea ce te fac să pari un disperat.
Felicitările mele pentru că sunt aşa de …devotaţi, dar pe mine cine mă lămureşte?!
Ăla e fată sau e băiat? Că nu mă prind )))
Ca în fiecare seară şi ieri am vorbit cu ai mei. Despre?! De toate, nu contează, dar singura fază pe care am reţinut-o pentru simplul fapt că am râs cu lacrimi a fost când javra noastră mică şi alintată s-a urcat pe masa din bucătărie şi s-a înfruptat din plăcinta cu brânză abia scoasă din cuptor. Şi a fost fată deşteaptă şi a muşcat din mai multe zone astfel încât ai mei au salivat degeaba câtea ore la ea.
Desigur că şi-a primit pedeapsa , pedeapsă ce a făcut-o să nu mai plece de la colţul pedepsiţilor timp de vreo oră.
Pe mine sinceră să fiu m-a amuzat teribil povestea…desigur şi pe ai mei după câteva ore după isprava Puşei, dar vă daţi seama că nu au putut sta supăraţi pe ea prea mult timp. Mai ales când face faţa aia a ei de copchil inocent )
Se vede că alor mei le este dor de noi.
Vă jur că săptămâna asta a fost cruntă pentru mine. Fugi în stânga, fugi în dreapta…la un moment dat am simţit cum o să cedez.
Din fericire pentru mine încăpăţânarea şi-a spus cuvântul: NU RENUNŢA!!!NU ACUM!
Aş vrea să savurez o dimineaţă în pat sau să stau o zi întreagă să mă uit la filme. Din păcate o să renunţ pentru o vreme la aceaste plăceri ale mele.
Poate că de săptămâna viitoare o să fie mai lejer, dar tind să cred că o să fiu destul de dezamăgită să văd că nu este tocmai cum speram.
Am şi eu o întrebare: numai mie mi se pare că filmele indiene au început să invadeze cinematografia din toată lumea?
Mie nu îmi plac, dar ciudat este că sunt oameni care sunt fani. Am cunoscut o tipă care ştia aproape toate filmele. Sinceră să fiu nu m-aş lăuda cu aşa ceva, dar na…la urma urmelor gusturile nu se discută.
Totuşi nu înţeleg ce ar putea să îţi placă la un asemenea film. Sunt nişte telenovele de 90-100 de minute, ideea este mereu aceeaşi, iar melodiile şi dansurile mi se par de-a dreptul jenante.
Îi felicit totuşi pe indieni că au reuşit să se lanseze şi să se menţină pe această piaţă de ceva vreme…înseamnă că au mai mulţi fani decât mă aşteptam.
La propriu. Într-una din apariţiile sale şocante Lady Gaga a reuşit să facă un ziarist să leşine. Culmea culmilor este faptul că omul a murit. În clipa în care a căzut s-a lovit la cap şi a murit. Eu mă aşteptam să facă vreun stop cardiac sau ceva de genul ăsta. Eu una nu o înţeleg pe fiinţa asta. Să îmi explice şi mie cineva de ce se îmbracă îndivida aia aşa. Talentată nu e, iar primul lucru la care m-am gândit a fost faptul că încearcă să se remarce.
Mai întâi a fost faza cum că ar fi hermafrodită, acum are ţinutele astea…
Voce nu are- chiar vă rog să ascultaţi melodiile ei cântate live. O să vă dispară instantaneu auzul )
Când a fost întrebată de acest incident a refuzat să dea orice declaraţie. De ce? Poate că e cazul ca duduia să îşi pună nişte întrebări cu privire la “imaginea” sa. Nu de alta, dar şocul creat de imaginea sa începe să producă victime…la propriu )
Fu de 1000 de ori mai mişto decât mă aşteptam.M-am distrat de minune şi am avut plăcerea să cunosc nişte oameni deosebiţi. Abia aştept următorul meet.
P.s: pozele le pun mai încolo. Oricum sunt cam puţine
)
comentarii recente