Mi-am luat inima-n dinţi şi am mers mai departe cu blogul. Aşa că l-am mutat pe Nietzsche într-o căsuţă nouă [datorită lui Bogdan]
Aşa că după aproape doi ani de zile în care Nietzsche s-a obişnuit cu wordpressul am ales un alt domeniu şi numai al meu. Este bucăţica mea de net pe care o port cu mândrie datorită aceluiaşi Bogdan.
Prin urmare, de astăzi mă găsiţi aici
p.s: merge numai cu internet explorer. Încă nu ştiu de ce.
Asta e din aia cu dedicaţie
Cum ieri nu am avut nimic important de făcut m-am gândit să revizionez desenele animate care mi-au plăcut cel mai mult. Timp de aproape 6 ore m-am uitat la desenele Disney care m-au atras cel mai mult. Păcat că puştii din ziua de azi nu mai ştiu ce înseamnă educaţie prin frumos. Acum se practică desene cu roboţei, cu maşinuţe, războaie şi tot felul de drăcovenii care nu mă atrag câtuşi de puţin.
Şi când te gândeşti cât de nerăbdători eram noi ăştia generaţia 1980-1990 să apară desenele animate de la Disney şi nunumai. Acum tehnologia i-a îndepărtat pe copii de cărţile cu poveşti, de desenele din care să înveţe ceva, de lumea reală. Aste este! Probabil că noi aştia mai „bătrâni” încă nu ne-am obişnuit cu ideea cum că tehnologia avansează, iar lumea poveştilor se află acum în urma internetului.
Azi pe TVR 1 a fost concert Patricia Kaas. Am stat cu ochii lipiţi de monitor şi cu urechile la boxe. Rar îţi este dat să vezi şi să asculţi aşa muzică de calitate.
Tu, esti in globul de cristal
Ce-mi arata drumul catre mal
Cand ma pierd in lumea ta, si-as vrea
Sa inving tristetea grea
Tu, nevazuta dar te simt
Te ignor dar nu pot sa ma mint
Esti in ceea ce respir, esti tu
Firul ce ma leaga de miracolul din zori
Cand din vis usor cobori, in tot ce ating in jurul meu
Chipul tau il vad mereu, in gand
Esti orice, oricum, oricand
Tu, asteptarea din amurg
Cand secundele incet se scurg
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mana ta
Tu, esti ideea de intens
Cautarii mele-i dai un sens
Un motiv ca sa incerc mai mult
Tu esti vocea ce-o ascult
Esti chemarea de demult
Ce ma face sa nu-mi apartin, nu mai sunt eu
Nu mai e nimic al meu, estï tu
Nu pleca nu spune nu…
Pe lângă cartea de buzunar mai am o pasiune: sudoku. Dacă ar fi după mine 10 ore pe zi le-aş petrece făcând sudoku. Dacă la început mă chinuiam să fac unul simplu acum la unul pentru începători mai mult de 3 minute nu stau. Dar am trecut de mult de acest stadiu şi mă zbat pentru mediu spre avansat. Recunosc că de multe ori petrec şi peste 15 minute până să îmi iasă unul, dar nu mă las. Mi se pare un joc fantastic care îţi stimulează gândirea. Desigur că duce la dependenţă, iar eu sunt exemplul ideal: ajunsesem să visez noaptea soluţiile :)) comic, nu?
Voi ce jocuri aveţi care să vă dea dependenţă?
Găsisem o poză din trecut pe care credeam că am şters-o. Nu ştiu ce mi-a venit să mă uit la ea, dar am zis că merită să văd dacă trecutul mai are vreun efect asupra mea. Nimic. Nicio bătaie, nicio tresărire, nimic. Mă gândeam cum de am reuşit să uit un om aşa de repede. Acum există un EL care mereu mi-a demonstrat că am meritat cele mai frumoase şi bune lucruri, care mi-a oferit liniştea pe care o căutam cu atâta pasiune din „fragedă pruncie”, care m-a protejat, care m-a alintat, care m-a învăţat multe lucruri şi care mi-a „domolit” firea de cele mai multe ori vulcanică. Cine ar fi crezut că o să las aşa de uşor trecutul acolo unde îi este locul şi că o să ne „amorezăm” aşa de repede. Şi ştiţi ce este culmea? Nu regret şi nu o să regret nicio secundă faptul că am acordat şansa cuiva care merită.
Cum se scrie mai nou România:
Acum un an şi jumătate am primit o floare. Şi floarea mea a crescut şi s-a făcut mare, dar a apărut şi o problemă. A crescut atât de mult încât frunzele au început să se rupă şi nu ştiu ce să le fac. Să îi iau oare o scăriţă din aia pentru flori ca să o ajute?
Chiar nu mă pricep la grădinărit şi aş avea nevoie de ajutor.
Săptămâna aceasta a fost „The back up plan”. Un film destul de lejer, dar care m-a făcut să râd cu lacrimi. Rar râd cu lacrimi la un film, dar acesta m-a amuzat teribil. Este simplu ca şi acţiune, dar merită toţi banii.
Vi-l recomand cu căldură!!!
Mare ţi-e grădina doamne! Mai ales în rândul şoferilor. Acum vreo două zile am avut parte de o experienţă de nedescris: şoferul ratb-ul citea presa în timp ce conducea. Nu contează că avea vreo 50 de oameni pe conştiinţă. Foarte frumos.
Binecuvântat este cel care nu aşteaptă recunoştinţă, căci acela nu va fi dezamăgit.
Nietzsche a murit 
Comentarii recente