Mă întreba cineva la un moment dat dacă aş fi dispusă să îmi vând blogul (asta dacă ar fi unul cu mii de vizitatori unici). Răspunsul meu a fost unul cât se poate de simplu: NU!
Am văzut mulţi bloggeri care şi-au vâbdut munca şi sinceră să fiu acum nu mă mai obosesc să le intru pe blog pentru simplul fapt că nu îi mai reprezintă. Acesta este şi motivul pentru care nu l-aş vinde niciodată pe Nietzsche. În primul rând că s-a format o idee despre el şi despre ce este scris, iar schimbarea „titularului” ar aduce de la sine şi o schimbare în conţinut. Cum nu aş mai fi eu deţinătorul cu drepturi depline automat că nu ar mai fi aceleaşi subiecte. Am citit un blog care şi-a schimbat „patronul” şi sinceră să fiu nu mă mai atrăgea câtuşi de puţin. Aşa că am renunţat la a-mi mai pierde vremea pe el.
Nu am mulţi cititori şi nici nu ţin morţiş să am vreo celebritate de blog, dar este o bucată din mine, mulţi au ajuns să mă cunoască datorită lui şi sunt sigură că nu i-ar încânta ideea de a scrie alţii decât mine.
Dar asta nu mă împiedică să nu mai las câte unul să scrie pe blog. Exemplul cel mai elocvent este P care de multe ori mi-l şi administrează.
Deci! Ca o concluzie: Nietzsche rămâne în mâinile Cireşicii până… se plictiseşte ea de el.
S-a înţeles?

Anunțuri