Cel mai mult mă enervează când cineva îmi promite că îmi dă telefon şi deodată uită subit să mă mai sune.
În trecut aveam prostul obicei de a crede în ceea ce îmi spuneau oamenii. De curând mi-a mai venit mintea la cap…sau cel puţin aşa credeam.
Acum ceva vreme o sunasem pe o prietenă să mai ieşim şi noi la un pahar de bârfă: ce se mai întâmplă în vieţile noastre, ce ne-am mai luat, cum mai merge cu munca etc, etc, etc.
Numai bine că tipa îmi spune: stai liniştită că te sun mâine să îţi spun când şi unde ne vedem. Şi uite aşa am stat eu ca fraiera [asta ca să nu zic ca proasta] aşteptând minunatul apel care…ghiciţi ce?! nu a mai apărut. O dată cu trecerea zilei nervii mei au avut timp suficient cât să crească şi să devină din ce în ce mai … aprinşi.
Desigur că astfel de atitudini eu nu pot ierta. Prefer să aud că nu ai chef să ieşim, că nu ai timp de mine, că x, că y, dar să nu îmi spui că mă suni şi culmea…nu mă suni.
Cu această întâmplare am ajuns să îmi pun maaari întrebări cu privire la prietenii…sau nu, reformulez!…cu privire la oamenii din viaţa mea.
Ori eşti serios, ori uiţi de existenţa mea.
Simplu,nu?

Anunțuri