Cum stăteam eu azi cuminte în Ratb vine o tipă la mine şi îmi spune:
„Bună Raluca! Eu sunt verişoara ta. Mă mai ştii?”
Reacţia mea? Am făcut ochii cât cepele speriată de ce auzisem. Din fire sunt speriată de bombe când vine vorba de străini, dar astfel de situaţii mă fac să evit pentru totdeauna acest mijloc de transport [deşi nu prea aş putea pentru că este singurul mijloc de transport care mă duce la muncă…sau la jumătatea drumului până la muncă].
De când eram la Galaţi aveam astfel de traume cu diferite individe care mă opreau pe stradă şi îmi spuneau: „VAAAAAAIII Raluca!!!! Ce ai crescut! Te ştiu de când erai mică mică mică. Mă mai ţii minte? Sunt mătuşa ta!” Astfel de întâlniri aveau prostul obicei de a mă traumatiza. Nu îmi place să aflu de vreo rudă îndepărtată în timp ce mă plimb pe stradă.
Şi cele mai urâte experienţe…asta ca să nu zic traumatizante erau cele când mergeam la magazin: VAAAIII!!! Uitaţi-o pe nepoata lu’ domnu’ Petrescu!!!
Şi uite aşa jumătate de oră eram supusă unui interogatoriu al tuturor vânzătoarelor de acolo în timp ce restul cumpărătorilor fie mă înjurau, fie se uitam compătimitor la mine. Să mai zic când mă duc la Galaţi după o perioadă mai lungă de stat la Bucureşti? De frică să nu fiu luată la întrebări prefer să ies numai seara din casă. Mai simplu şi astfel evit să fiu luată la întrebări de vreo mătuşă din partea bunicii unchiului verişorului străbunicii nepoatei bunicii verişorului meu.
P.s: vă rog, pentru liniştea mea sufletească, să nu îmi spuneţi niciodată: „aaahhh!! Ralucaaa! Ştiai că suntem verişori?”

Anunțuri