Zilele trecute, pe când stăteam cu mama la masă o aud cum îmi spune: auzi fată! văr’tu Adrian se însoară.
Primul gând a fost: ăla?!
Să vă explic de ce spun asta: vărul Adrian a fost un copil extrem de alintat…şi când zic extrem chiar este extrem. Copchil mai bătut în cap decât omul ăla nu am văzut în viaţa mea. În fine! Revenim la subiect.
Nu înţeleg de unde disperarea asta a părinţilor de a-şi căsători odraslele. Pentru că la urma urmelor asta este şi ideea: să scape cu acte legale de copiii lor.
Cel puţin la mine în familie aşa stă treaba: părinţii încearcă să le dea cu flit copiiilor tocmai pentru a scăpa de o grijă. Din fericire pentru mine muter văd că nu a preluat acest prost obicei de a grăbi lucrurile. Acum serios gândiţi-vă! Eu măritată? Doamne fereşte! Cine ar fi nebunul care ar avea curajul să mă ia?

Anunțuri