În perioada cât am stat la Galaţi am avut timp să mă gândesc la vrute şi la nevrute. 4 zile de lenevit, zile în care am râs, dar am fost şi mai puţin fericită.
Printre zilele mai puţin fericite a fost cea în care am mers la mormântul bunicii mele. Pe mormântul ei erau buchete cu flori, mărţişoare, lumânări. Mă aşteptam să fie gol pe acolo, dar se pare că nu era aşa. Nu am mai fost la mormântul ei de mai bine de jumătate de an. Nu ştiu de ce. Cred că de fiecare dată când văd poza cu ea îmi dau lacrimile şi mi-e greu să mă gândesc că nu mai este. Din păcate ipocriţii de la înmormântarea ei încă se mai dau în spectacol şi de asta şi evit toate „întâlnirile” familionului. Nu vreau să îi aud cum se dau mari şi tari că au fost şi ei de 2 ori la mormânt şi au făcut nu ştiu ce, nu ştiu cum, nu ştiu cât. Sunt sătulă să îi aud cum se plâng pe seama ei.

Anunțuri