Am început procesul de renunţare la plămâni. 2 kilometri, multe fluierături din partea gunoierilor plus o sperietură groaznică.
Să vă povestesc. Cum alergam eu aşa aka îmi scuipam plămânii eram atentă la muzica dată la maxim din căşti şi alerg şi alerg şi alerg. Până buf! Mă trezesc într-o zonă pustie a parcului. Deja mă treceau gânduri negre. Ce am făcut? Stânga-mprejur şi fugi de unde ai venit. Când am văzut bătrâneii care m-au întrecut la alergat m-am simţit mai bine. Mai rămâne să văd când nu sunt gunoierii pentru că sinceră să fiu mă sâcâie la mentol să aud: aşa matinală păpuşica?

P.s: dacă aveţi sfaturi cum să nu îmi scuip plămânii la alergat vă rog să îmi spuneţi. ŞI DAAAA!!!!ŞTIU!!!Fără miracole din prima.

Anunțuri