Am văzut de curând un filmuleţ cu un instructor auto care făcea tot felul de „jmecherii” cu mototcicleta. Eu una nu sunt de acord cu astfel de ocmportament. Şi să explic şi de ce,nu?
Tu ca instructor ar trebui să fii o persoană destul de serioasă, conştientă de ceea ce faci şi mai ales trebuie să fii foarte atent ce îl înveţi pe cel din stânga ta.
Dacă mă chemi să fac liniuţe, cerculeţe şi alte nebuneli din astea automat că viaţa mea în interiorul maşinii numai la asta o să se rezume. Nu mi se pare normal! După aceea ne mai mirăm de ce toţi cocalarii şi toate piţipoancele ajung să ia carnetul şi să facă accidente de maşină sau motocicletă.
Când ăla cu motocicleta a vrut să se dea mare şi tare a fost pentru că domnu instructor i-a dat „câteva” sfaturi de cum să facă aşa ceva.
Păi ai mei nu concep ideea ca un puştiulică abia scăpat de pubertate să fie instructor auto. Una la mână că prefer să mă înveţe daddy care chiar are experienţă în domenie, fie să fiu pieton pentru o perioadă nedeterminată.
Şi în plus de asta că nu aş accepta eu să învăţ cum să conduc de la un asemenea individ. Ştiu că nu e frumos să generalizez şi să spun că ăştia tinerii sunt cam paraleli cu şofatul, dar când tu ca instructor te porţi ca un copchil nebătut la timp îmi dai mari motive să refuz să vin la tine să mă înveţi.
Este strict părerea mea. Nu vă convine? Nu mă interesează.

Anunțuri