…copilul tău?
Articolul ăsta este în special pentru femei. Şi spun asta pentru că niciun bărbat nu o să ştie ce înseamnă să ai un copil.
Mă uitam ieri la un film cu o puştoaică obligată de mama ei să renunţe la copilul pe care îl avea- însărcinată la 17 ani, fără şcoală terminată, anii ’60. Eu una nu ştiu ce aş face într-o situaţie de acest gen. Pe de o parte ce aş putea să îi ofer eu copilului ăluia? Ce mamă aş fi dacă acel copil mi-ar cere o ciocolată că îi este poftă şi eu să îi spun: nu am bani.
Pe de altă parte….este vorba de o parte din mine. A crescut în mine 9 luni de zile, l-am simţit…de ce să renunţ la el şi după?
Au mai fost discuţii de acest gen şi niciodată nu mi-am găsit partea: nu le acuz pe cele care fac avort, dar nici nu le scuz. Desigur că pedeapsa că au omorât o fiinţă nevinovată vine cu vârf şi îndesat după. Nu cred că există femeie care să nu fi suferit după un avort. Am cunoscut o fată care a pierdut o sarcină dintr-o prostie şi nimeni nu ştie prin câte a trecut fata aia.
Stau şi mă gândesc cât de …curajoasă a fost să meargă mai departe.
La urma urmelor toate care au ales varianta de a renunţa la copiii lor au mers mai departe, dar niciodată nu şi-au revenit complet.
Şi totuşi…

Anunțuri