Nu ştiu dacă aţi văzut, dar în ultima vreme au apărut sau mai bine spus au dispărut câteva ziare. Mă refer la presa scrisă. Se pare că dezvoltarea mediului online şi mai ales a presei online a dus la închiderea unor ziare. Pe de o parte nu mă miră câtuşi de puţin situaţia în care suntem în acest moment, dar pe de altă parte…
Stăteam aşa şi procesam ceea ce se întâmplă acum. Este şi nu este de condamnat evoluţia presei în mediul online, dar oare este o evoluţie pozitivă?
Gândiţi-vă în felul următor: majoritatea cititorilor sunt trecuţi de prima tinereţe şi o parte şi mai mare din ei nu au tangenţe cu internetul. Adică eu una nu îl văd pe badea Gheorghe citind Gardianul (că tot l-au închis) pe net.
Totuşi evoluţia aceasta se cerea având în vedere că în mediul urban internetul domină în casele oamenilor.
Nu ştiu ce soluţie ar trebui oferită. Mă gândesc că am fi egoişti dacă am rade de pe faţa planetei toate ziarele scrise şi le-am pune pe internet, dar dacă stau şi mă gândesc că la metrou se citesc numai „ziare deştepte”…parcă parcă …
Totuşi dacă nu se citesc ziarele de ce la Biblioteca Centrală Universitară s-a deschis o sală a ziarelor?
Întrebări, atâtea întrebări.
Un lucru este clar: eu citesc presa online pentru simplul motiv că este gratuită, că nu arunc ziarul după ce l-am citit, că nu se consumă hârtie aiurea.

Anunțuri