Cum mergeam eu aşa cuminte pe stradă trece un boşorog certat cu apa şi săpunul şi îmi arată degetul bunei prietenii- ăla din mijloc. Eu rămân perplexă în mijlocul trotuarului şi încerc să realizez ce se întâmplă. Iniţial am zis că poate l-am lovit din greşeală, dar nu avea cum pentru că venea dintr-o direcţie opusă faţă de mine sau că am ocupat prea mult din trotuar şi nu mai încape şi el deşi nu sunt genul de persoană care să meargă astfel încât să incomodeze pe alţii mai grăbiţi. Apoi mi s-a aprins beculeţul că nenea era puţin cam fustangiu şi îşi transmitea dorinţele prin limbajul nonverbal :))
De unde mi-am dat seama? Din zâmbetul lui care m-a făcut să orbesc. Un zâmbet clasic de tipul: dinte-gaură-lipsă-pauză.
Şi după cum spunea un prieten de-al meu: numai eu pot păţi aşa ceva în toiul zilei pe stradă.

Anunțuri