Nici bine nu am împlinit vârsta de 24 de ani că deja au apărut problemele:
1. ieri m-am supărat atât de tare pe cineva pentru o fază [mai mult decât stupidă zic eu] încât mi-a crescut brusc glicemia. Rezultatul? Am picat din picioare. Orice supărare mai puternică îmi poate declanşa minunatul [a se citi cu ghilimele] diabet moştenit de la bunicul meu. Mi-am revenit după vreo oră, dar cu greu. Am stat cu sticla cu apă la cap şi m-am îmbătat cu vreun litru de apă.
2. ca să nu se simtă glicemia mea izolată s-a gândit şi spatele să îşi spună punctul de vedere. Am fost incapabilă să stau în picioare sau culcată pe spate. Fie stăteam pe scaun într-o poziţie al dracului de incomodă, dar care mă scăpa de durere sau în pat pe o parte încolăcită. Am mai avut dureri, dar după un masaj treceau. Acum am masat aproape o oră, dar degeaba. Este prima dată când mă doare în halul ăsta spatele… şi când zic în halul ăsta zic că am început să plâng de durere…la propriu. Singura teamă este să nu păţesc ca mama şi să mi se taseze nişte vertebre. Nu de alta, dar am ajuns ca ea: să nu mai pot căra, să am dureri dese şi să nu pot sta cu picioarele ridicate. Ştiu că se recomandă ca atunci când stai întins pe spate să ţii picioarele pe ceva mai înalt. Eeeehh! Eu nu rezist. Mă iau durerile.

Şi acum mă gândesc că am ajuns să fiu o babă veritabilă. Mai lipseşte proteza [bine că nu am nicio problemă cu dantura…încă] şi bastonul, dar cine ştie ce planuri are Moş Crăciun anul ăsta cu cadoul meu

Anunțuri