Când m-am născut mama mi-a spus că am ales: banii, bijuteriile, oglinda şi pixul. La început am râs spunându-i că sunt uneltele clasice ale unei piţipoance veritabile. Mi-a zâmbit oarecum amuzată de cuvintele mele, dar nu a mai deschis subiectul.
Cineva la un moment dat mi-a spus următoarele:
– oglinda să fie singura care îţi vede adevărata faţă, să fie singura în faţa căreia să plângi şi să fii „dezgolită” de secrete, să fii tu. Oglinda nu o să te rănească niciodată, nu o să te mintă niciodată, o să plângă atunci când plângi, o să râdă atunci când râzi. Ea o să te asculte, ea o să te ţină în braţe şi ea o să îţi ducă mereu dorul. În faţa ei nu ai nevoie de acea mască de care toţi ceilalţi se lovesc.
– cu bani o să îţi cumperi un strop de fericire…fericirea pentru o oră, două, trei, zece. Banii sunt cei care o să îţi permită să te uiţi de jos la restul, ei o să îţi aducă lucrurile pe care ţi le doreşti
– bijuteriile…să ai o bijuterie pentru fiecare om important din viaţa ta. Când omul în cauză dispare din viaţa ta bijuteria o să putrezească în cutia muzicală. Ciudat este că atunci când am suferit enorm după cineva bijuteria pe care o aveam la acel moment s-a înegrit complet şi nu am mai reuşit să îi fac nimic. Când am pierdut o pereche de cercei la câţiva ani după am pierdut două persoane dragi mie.
– pixul…să îmi aştern ideile, gândurile, ura şi fericirea. Am reuşit să scriu o carte şi un volum de poezii…aveam 15 ani când ţineam în mâini cele două jurnale deschise altora. Acum am înlocuit pixul cu tastatura…şi foile cu blogul.

Tind să cred că alegerile făcute atunci o să mă îndrume şi pentru restul vieţii, că o să îmi fie alături de mine indiferent dacă îmi doresc sau nu acest lucru.

Anunțuri