Mă uitam într-o zi la o emisiune pe…să mor de mai ştiu postul. Despre ce era vorba? Despre dragostea la 16 ani sau ceva asemănător. Tind să cred că la vârsta aia nu eşti suficient de dezvoltat mental cât să susţii că iubeşti o persoană. Nu ai maturitatea necesară să ştii ce implică iubirea: şi aici vorbesc în principiu de sacrificii.
Printr-a9a una din colegele mele de clasă venise să îmi ceară un sfat. Îl iubea pe prietenul ei şi nu ştia ce să mai facă pentru a-i fi pe plac. După părerea mea iubirea venea numai din partea ei, dar na…nu puteam să îi spun asta în faţă. Am întrebat-o dacă ar fi în stare să renunţe la tot ca să fie numai cu el. Răspunsul ei?
„Nu ştiu!” Pentru mine a fost suficient cât să îi spun că este un moft de ploadă ajunsă la pubertate. Reacţia ei a fost cea aşteptată: s-a supărat pe mine că am avut tupeul să îi spun aşa ceva. Atinsesem un punct sensibil? Drept replică m-a întrebat de ce eu nu sunt în stare să păstrez o relaţia?
I-am explicat că la 16 ani ar fi o prostie din partea mea să mă leg de un băiat. Că prefer să îmi trăiesc adolescenţa decât să îi răspund prietenului la telefon şi să îi spun: „iubiiii azi ies cu fetele în oraş”.
Am prietene, foste colege din facultate, rude care au trăit „marea iubire” la 14-16. Ce s-a întâmplat? S-au terminat toate relaţiile. TOATE!
De la o vârsta constaţi că ai alte planuri decât cele pe care le aveai cu cel/cea de lângă tine, că ai alte vise, alte pretenţii, alte dorinţe.
Când eşti încă la pubertate cu greu ştii cam ce îţi doreşti, cu greu ştii ce vrei să faci cu viaţa ta.
Ştiţi când a fost prima mea iubire sinceră? La 22 de ani. Când am considerat că pot fi pregătită să mă implic din toate punctele de vedere în relaţie.
Cineva mă întreba dacă regret că m-am implicat atât de târziu în relaţie. I-am spus că nu. Consideram…de fapt şi acum consider că până acum a fost o joacă de copii. Mai un ţinut de mănuţă, mai un pupat, mai o îngheţată, mai o floricica…mă rog…banalităţi de acest gen. Deja după o vârstă priveşti altfel preoblemele, poţi discuta într-*un alt mod, poţi simţi mult mai intens şi…mă rog…vă daţi seama că relaţia evoluează şi din alte puncte de vedere (alea cu pătrăţelul roşu în colţ :)) )
O prietenă mă întreba câte relaţii serioase am avut până acum şi câte au fost doar copilării. Răspunsul: o singură relaţie serioasă şi…copilării… îmi împrumutaţi degetele de la mâinile voastre? [şi când zic copilării mă refer la faptul că nu am făcut nimic din ce nu vroiam]. Aceeaşi prietenă m-a mai întrebat şi dacă am înşelat vreodată. I-am explicat că atâta vreme cât nu poate fi vorba de o relaţie stabilă automat că nu putem discuta de aşa ceva. Faptul că azi sunt cu Gigel şi mâine mă vede de mână cu Gheorghiţă nu înseamnă nimic…nu însemna nimic acum 8 ani. Acum, la 20 şi de ani lucrurile se schimbă. Îl ţin pe Gigel de mănuţă până simt că nu mai există dragoste între noi. [deşi consider că dragostea sinceră nu se stinge niciodată: exemplu îmi permit să îi dau pe părinţii mei care sunt căsătoriţi de 32 de ani…şi mulţi ani de acum înainte.]

Anunțuri