M-a amuzat teribil confruntarea de astăzi dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu. Recunosc că nu am nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce se numeşte politica, dar în această confruntare nu a dominat politica.
Să mă explic: cei doi candidaţi nu au pierdut nici o ocazie pentru a se înţepa…subtil..mai mult sau puţin.
Totuşi nu o să uit niciodată cuvintele unui profesor de-al meu din facultate: Băsescu a fost căpitan de navă. El nu primea, ci dădea ordine. Nu ştia şi nu o să ştie niciodată să accepte sfaturi.
Atitudinea „domnului Băsescu” a fost deloc demnă pentru o persoană care conduce sau mai bine spus reprezintă o ţară. Consider că un preşedinte trebuie să accepte şi să răspundă în acelaşi mod la subtilităţile adversarului său. Nenea Băse nu a avut deloc această atitudine , iar răspunsurile pe care acesta le acorda puteau fi simplu înlocuite cu: „de aia”, „că aşa zic eu”, „că pot”.
O altă problemă vizibilă a fost ţinuta domnului preşedinte. Nu ştiu cum vi se pare vouă, dar eu consider că ţinuta (să folosesc termeni mai largi: limbajul non-verbal) dânsului a fost sub orice critică. Tu ca preşedinte îţi permiţi să stai cocoşat, să te fâţâi de pe un picior pe altu şi să pari enervat de cuvintele spuse de adversar? A fost o fază când nenea preşedinte mai avea puţin şi îşi lua la bătaie adversarul. Motivul? „Domnule preşedinte să înţeleg că vreţi să vă întoarceţi pe navă. Care navă? Parcă nu mai există nicio flotă.”.
Sau ceva în genul acesta a fost motivul pentru care domnul Băse mai avea puţin şi îl lua la bătaie (cel puţin privirea îl dă de gol).
Cireşica de pe tort a fost în momentul în care preşedintele a părăsit confruntarea fără să îl lase pe Crin Antonescu să îşi termine ideea. Ruşinică domnule (fost) preşedinte! Aşa ceva nu se face într-o confruntare. Oricât de mult a şters adversarul cu tine pe jos.
Dacă tot am discutat despre nenea preşedinte să vă spun şi de Crin Antonescu.
Felicitările mele pentru subtilităţile pe care le spunea. Rar mi se dă să văd un om care ştie să jongheleze cu cuvintele astfel încât să facă un om (care acum 5 ani juca pe oricine pe degete) să plece de la propria execuţie. Da! Consider că Băse a fost executat în cel mai frumos mod posibil. De ce zic execuţie? Pentru că în această seară a pierdut mult prea mulţi votanţi care să îl ducă în mandatul doi.
Şi în urma acestei confruntări chiar sunt decisă să mă duc la vot. Se vede că există şi oameni care ştiu să fie educaţi la capitolul conversaţii.

p.s: „domnul” a fost folosit în mod ironic de această dată. Sper să vă prindeţi 😀

Anunțuri