M-am decis să particip la concursul de pe Arhi, concurs sponsorizat de Arsenal Park. De ce? Păi să îi fac un cadou surpriză fratelui meu a cărui zi de naştere e pe 13. Deja mă simt ca zâna măseluţă. Eeeehhh! Nu despre asta trebuie să vorbesc.

Iată povestea:

 

Eram eu ploadă cuminte…abia intrată la facultate şi am decis cu gaşca să mergem la Buşteni. O ultimă vacanţă înainte de sesiunea de restanţe :))
Ne-am urcat noi în tren: cu căţel şi cu purcel- fiecare din noi avea minim 2 genţi- nu ne întrebaţi ce aveam prin ele, aveam de toate, mai puţin strictul necesar.
Ajungem noi după muuuuuuuuuuuuuulte ore de mers cu trenul la destinaţie. Desigur că gara nu era în apropierea căsuţei unde aveam să stăm. Şi am luat-o noi aşa uşor perpedes până la destinaţie. Noi ca nişte fete ce ne respectăm nu puteam să trecem fără ne uităm şi prin magazine, iar asta a dus la multe blesteme din partea băieţilor care erau obligaţi să stea pe afară să ne aştepte.
Într-un final am ajuns la căsuţă, ne-am trântit bagajele în mijlocul camerei şi am început: prima la duş! Fetele se abonaseră primele. Ce înseamnă asta? Înjurături din partea băieţilor. Ştiţi cât stă o fată la duş?
După câteva ore am apucat să ne deplasăm posterioarele prin oraş. Să vizităm zecile de magazine cu sute de prostioare pe care le-ai putea găsi şi la colţul blocului, dar desigur că nu erau luate de aici.
Toate bune şi frumoase până a început ploaia. Şi ploua…şi ploua…şi ploua. Desigur că băieţilor li se făcuseră poftă de grătar. Noi: băi oameni buni PLOUĂ!!!! Nici dacă pui o cisternă cu benzină nu ai cum să aprinzi lemnele ude. NU, NU şi iar NU! Ei vor domnule grătar. S-au pus trei crai de la răsărit să facă un nenorocit de grătar. Unu ţinea umbrela să nu pice peste grătar, unul rupea ziarele cumpărate şi le punea la grătar ca să scoată ceva foc, iar ultimul pregătea carnea. Ce făceam noi duduile cochete? Eram ocupate să ne facem poze, să căutăm haine uscate, să râdem de băieţi. Că deh…nu era să ne punem pe făcut grătar. În schimb curajoasa de mine s-a gândit că tăiatul lemnelor este floare la ureche. Am luat toporul şi POC una la o bucată de lemn. Desigur că a intrat tare şi se blocase….am tras eu cât am tras şi degeaba. Nervoasă am ridicat toporul cu bucata de lemn înfiptă în lamă decisă să dau cât pot de tare de pământ. Desigur că l-am azvârlit atât de tare peste cap încât bucata de lemn s-a desprins de lamă şi a ajuns în curtea vecinilor. Speriată am scăpat toporul din mână. L-am scăpat atât de strategic încât a picat cu mânerul peste piciorul prietenului meu de atunci care…paradoxal era în papuci. Printre lacrimi de la atâta râs încercam să îmi cer scuze, dar nu îmi dau seama din ce motive nu prea eram convingătoare.
Dacă tot stăteam ca duduile la restaurant am zis să ne facem utile. Şi ne-am pus pe tăiat. Cea mai mare greşeală: am reuşit să ne tăiem. După chinuri, înjurături, ţipete, boceli am pregătit cartofii. Acum hai să îi ducem afară.
Cine se abonează?! Eu că doar eram tupeista grupului..de fapt vroiam să îmi răscumpăr greşeala pentru faza cu lemnul. Când să ies din casă mă împiedic de prag, mă lipesc de gardul din faţa uşii şi văd cum cartofii se lipesc unul câte unul de asfaltul rece şi ud.
Băieţii deja scoseseră toate cuţitele din dotare, fetele se închiseseră în casă şi eu stăteam în faţa uşii închise şi cu privirile ameninţătoare ale băieţilor aţintite asupra mea.
Ce este de făcut? Simplu: poziţia ghiocelului şi: „îmi pare rău, dar e ud şi…”
Fetele stăteau comod la balcon şi spuneau: hai băăă iertaţi-o că e mică şi nu ştie…deşi culmea eram baba grupului.
Deja foamea începea să îşi spună cuvântul. Eu stăteam cu nasul în grătar să văd dacă s-a aprins cât de cât, fetele mâncau mere şi băieţii se dregeau cu vin şi spuneau: „frate ce vreme…nu ne lasă să facem grătar”
Desigur că unul nu avea curaj să spună: ştiţi…nu cred că avem şanse să mâncăm grătar în seara asta. Dar a avut cineva curaj?! Da! O fată cu gura mare…şi nu, nu sunt eu aia. Am lăsat toate alea acolo- mai puţin carnea pe care am băgat-o la frigider…rectific: pe care băieţii au băgat-o la frigider- le era frică să îmi mai lase ceva pe mână şi am plecat la pizzerie.
Deci în loc de grătar am mâncat pizza, în loc de plaja la munte, am stat cu gecile de ploaie pe noi şi în loc să ne plângem că nu este ceea ce credeam că o să fie am râs ca nebunii de toate păţeniile, inclusiv de cartofii omorâţi de cimentul ud 😀

Arsenal Park – Prezentare în limba Română from Eduard Schneider on Vimeo.

Anunțuri