Aseară am avut o zi destul de ciudată. A venit o prietenă de-a mea la mine şi ne-am dedicat câteva ore unor jocuri şi apoi pentru a ne plânge de milă una alteia.
Printre „subiectele interesante” se aflau şi cele cu privire la cum am reuşit să ne…”screw up” vieţile. Alegerile proaste ne-au urmărit de când ne ştim, adică de vreo doi ani.
De la simplul loc de muncă şi până la băieţii sau prietenii din viaţa noastră. Atât ea cât şi eu am ieşit din nişte relaţii care ne-au măcinat interiorul suficient cât să ne dăm seama că încă nu am ajuns la acel stadiu al maturităţii.
Stăteam şi ne întrebam cam pe unde am greşit când am luat acele decizii proaste. Răspunsurile veneau ca pe bandă rulantă şi niciunul nu suna a „este doar vina lor”. Cred că amândouă suntem atât de orgolioase încât am refuzat să plângem una pe umărul celeilalte. Se citea tristeţea din ochi, dar atât.
Cred că starea asta a fost amplificată de …una dintre veştile primite.
Cineva mi-a spus la un moment dat că este timpul să îmi fac ordine în viaţă, să o iau de la zero cu tot, să şterg amintiri sau mesaje care să îmi amintească de lucruri ce nu trebuie reamintite, să învăţ să retrăiesc.
Cu greu m-am abţinut în acel moment să nu plâng pentru că eu încă nu am ajuns persoana care să uite trecutul, să uite toate momentele acelea frumoase din viaţa mea. Şi cum unele sunt frumoase altele sunt dureroase şi…
Într-un final încep să cred că există pe undeva un râu plin de fericire şi unele persoane l-au descoperit şi îl ţin secret…

Anunțuri