Ca la fiecare „reuniune” de familie eu încep să îmi reneg existenţa pe planeta asta. În afară de câţiva membri care merită tot respectul meu restul sunt toţi o apă şi un pământ.
Cum nici bine nu am ajuns acolo m-au şi luat la întrebări: vaaaaaaiii Raluca dar ce ai crescut, vaaai dar ai prieten, vaaaaiiii dar cum merge cu facultatea?!
Şi eu cum sunt o domnişoară educată le-o tăiam: sunt obosită, este aşa de important?! ETC!
Unul din lucrurile pe care nu le suport este interogatoriul din timpul reuniunii. Mă mir cum de nu m-au întrebat şi cât mai port la săndăluţe. Mai un zâmbet sec, mai o înghiţitură şi mai seacă, totul până s-au plictisit să primească răspunsuri sictirite. Niciodată nu am fost fană a unor astfel de reuniuni pentru simplul fapt că nu suport ipocrizia ridicată la nivel de rang. CÂH!!!!!
Singurele lucruri care m-au bucurat au fost cele 3 zile alături de părinţii mei, căţeii cu care m-am jucat en gros şi hamacul în care mi-am pierdut ideile de câteva ori.

Anunțuri