Arhiva pentru iulie 10th, 2009
:D
Schimbari
De azi am inceput schimbarile. Schimbari care sper sa fie benefice…pentru mine in special. La sfarsitul lunii sper sa am cu ce ma lauda si sa va arat si voua 
Fericirea
Ce inseamna fericirea? De multe ori ne plangem ca niste mori stricate: “eu de ce nu sunt fericit/a?” dar suntem atat de comozi incat refuzam sa purtam o lupta. O lupta cu cel care ne-a decis soarta la un joc de sah. Am ajuns ca niste roboti ce vad lumea in 1 si 0, in negru si alb. Evitam sa credem ca dincolo de acestea exista si 2, exista si gri si oricare alta culoare. Ajungem sa ne conformam unei situatii, preferam sa ramanem la acest stadiu pierzandu-ne curajul pe care il aveam de copii. Curajul de a incerca lucruri noi, de a merge pe “pipaite”, de a refuza rezultatele obtinute. Dar acum? Suntem niste oameni fara putere, fara dorinte sau vise. Nu mai radem si nu mai simtim ca in trecut, nu mai recitam poezii si nu mai mergem la teatru. Toate astea s-au pierdut undeva in secolele trecute.
Ma ingrozesc cand ma gandesc ca am ajuns si eu la fel. Ca numai o bucatica din mine vrea sa vada lumea in gri, sa se bucure de ce se intampla in jurul meu. Numai o bucatica din mine mai lupta sa caute fericirea. Imi astept cuminte destinul deja ales, il astept asa cum un catel isi asteapta stapanul sa vina de la munca. Poate ca gresesc cumplit cand refuz sa fac ceva, orice pentru a impiedica aceasta stare. Sau poate ca m-am conformat situatiei. Cum aud mereu: “o sa vina si randul tau la fericire.”. Zambesc sec si imi spun ca totul va fi bine, dar nu va fi bine. Oricat de optimista as privi spre viitor imi dau seama ca nici eu si nici altcineva nu poate vedea “in globul magic de cristal”.
Este o lupta mult prea grea pentru ca orgoliul meu sa scape nevatamat. Si la urma urmelor pentru ce toate astea?
deciziile şi maturitatea
Constat pe zi ce trece necesitatea luării unor decizii mature. Din păcate sunt îngrozită, mai mult decât speram la început, de rezultate. Sau mai bine spus de actul în sine. Niciodată nu am ştiut să iau nişte decizii care să fie în concordanţă cu mirifica vârstă de 23 de ani. Adică rateurile date erau de cele mai multe ori sub orice critică şi asta mi-a format “o concepţie” nu tocmai grozavă în privinţa deciziilor.
De câteva zile mă gândesc la un asemenea lucru: că trebuie să iau o decizie. Instinctul îmi spune ceva, dar pe de altă parte ceva mă opreşte. Cică aia ar fi ultima fărâmă de maturitate din mine.
De data aceasta peştişorul din Oceanul Pacific nu cred că mă mă mai poate salva, de fapt, sunt sigură că nu mă mai poate salva. Balanţa este atât de echilibrată încât mă îngrozesc, mă sperii că trebuie să mai găsesc un argument…fie pro, fie contra, de orice gen…numai să nu mai existe acest echilibru.
Am ajuns să fac liste cu +/- , cu pro/ contra, cu da/nu, cu merită/nu merită şi mereu mă opresc la acelaşi număr exact de argumente…argumente de o parte şi de alta a baricadei.
Ştiam că este greu să fii matur şi că este greu să iei nişte decizii…sau poate doar fac eu să fie totul mult prea complicat…una din două. Deşi tind să cred că am o plăcere sadică în a-mi complica existenţa. Sau în a-mi complica deciziile. Îmi place să cred că viaţa încă este roz şi că iarba nu este mereu mai verde de partea cealaltă a gardului.
Deci…
comentarii recente