17
Iun
09

Un bal

Cică joi, dacă nu mă înşel, o să fie balul de absolvire al facultăţii mele minunate. Ce fericiiiiiireeeeeeee!!! Scuzaţi-mi tonul atât de ironic. Nu mă duc, nu am de ce să mă duc. Timp de trei ani am stat printre ipocriţi, falşi, panarame, misogini, ţaţe, bârfitoare şi pupincurişti. DA! Asta este părerea mea. De asta am refuzat să merg la petrecerile organizate, de aia am refuzat să particip la tot felul de activităţi cu “grupul”. Pe faţă se pupă şi se iubesc şi pe la spate se mănâncă unii pe alţii de cur. În facultatea nu mi-a plăcut să fiu deloc o parte a unui grup, preferam să fiu un outsider, o străină, o necunoscută. Urăsc când aud : “Ce mai faci? Nu te-am mai văzut de mult” şi nici măcar nu îmi ştie numele. Urăsc să fiu o marionetă în jocul ăsta sec al socializării doar de dragul de a mai cunoaşte pe cineva. Rar am fost interesată să cunosc oameni noi şi asta pentru simplul motiv că mă mulţumesc cu cei 4 prieteni pe care îi am. Nu sunt sociabilă, nu îmi place să fiu. De ce să îmi discut viaţa, sentimentele, trăirile cu un străin?
Asta este şi balul…deşi cred că ar trebui să fie unul mascat…fiecare o să îşi poarte cea mai frumoasă “mască”, cea mai “colorată” sau celebră mască. Doar doar o să mai impresioneze pe cineva. Atâta falsitate nu am văzut în viaţa mea…atâtea “reclame false” la adresa cuiva nu am mai văzut în viaţa mea.
DA! Sună a frustrare acest post…şi este o frustrare pentru simplul fapt că m-am săturat de acest mediu, de acest colectiv care nu a făcut nimic timp de 3 ani, un colectiv care a vrut să fie un tot unitar şi a ajuns să se certe pentru nişte nimicuri. Nu îmi pasă ce o să creadă alţii, m-am săturat, m-am săturat să dau explicaţii…de ce fac aia sau de ce o fac pe ailaltă, m-am săturat să vorbesc despre relaţiile mele, despre relaţia mea, despre ei sau EL. Nu am ce să zic. Nu vreau să am ce să zic.
P.s: Mamă nu o să regret că nu m-am dus la bal…prefer să îmi iau bluza aia mişto de care îţi spuneam decât să mă duc o seară la un restaurant unde îşi extrag oxigenul piţipoancele de Bucureşti.


5 Răspunsuri to “Un bal”


  1. iunie 17, 2009 la 12:11 pm

    Bravo Zoe, fii barbata :)

  2. iunie 17, 2009 la 6:44 pm

    imi place ce si cum ai scris. ai mare dreptate. cred ca toti facem vrand-nevrand parte dintr-un “bal mascat” fiecare cu masca lui, in functie de interes si nevoi. eu nu ii condamn. asta e lumea in care traim.

  3. iunie 19, 2009 la 8:45 pm

    frumoasa naratiune :)


Lasă un Răspuns




Spune NU drogurilor!
Powered by BannerFans.com

banner nou


banner nou
snail-modif3
Patru Acte
Sibienii.ro -Stirile care dau aroma cafelei tale
sustin blogosfera feminina
Photobucket

 

iunie 2009
L M Mi J V S D
« Mai   Iul »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhivă

norişorul cu idei

my pet!